Raport GPeC E-Commerce România 2022: Ora preferată a românilor pentru a face cumpărături. Andrei Radu, recomandare pentru magazine

Fotografie de la Anna Shvets: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/macbook-card-de-credit-plata-financiar-4482896/
Fotografie de la Anna Shvets: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/macbook-card-de-credit-plata-financiar-4482896/

Sectorul e-commerce românesc a atins pragul de 6,3 miliarde de euro la finalul anului 2022, valoarea fiind ușor peste cea înregistrată în 2021 (6,2 miliarde de euro), potrivit estimărilor GPeC, ARMO și ale principalilor jucători din domeniu.

Publicitate

Raport GPeC E-Commerce România 2022 vine cu date extrem de interesante.

Telefonul mobil – principalul instrument pentru cumpărături online, atât ca valoare cât și ca număr de tranzacții 

76,7% din totalul tranzacțiilor au fost făcute de pe mobil, în creștere de la 69,8% cât s-a înregistrat în 2021, observandu-se ca numărul de comenzi online făcute de pe telefoanele mobile este semnificativ mai mare decât numărul de tranzacții făcute de pe desktop, iar diferența s-a accentuat în 2022 comparativ cu 2021.

De asemenea, traficul magazinelor online românești este generat în proporție de peste 80% de către dispozitivele mobile, în creștere de la 75,5% în 2021. În cazul magazinelor online consacrate consultate de GPeC, traficul generat de telefoanele mobile depășește 85%. 

Și din punct de vedere valoric, mobilul depășește desktop-ul: per total, 68,3% din valoarea tranzacțiilor online în comerțul electronic românesc provine de la tranzacții efectuate de pe telefon și doar 31,7% de pe desktop, chiar dacă valoarea medie a unei tranzacții este mai mică pe mobil decât pe desktop. Procentul este în creștere față de 2021 când 61,7% din valoarea tranzacțiilor e-commerce era generată de pe telefonul mobil.

Pentru prima oară – rata medie de conversie pe mobil a depășit pragul de 2%, ajungand la 2,19% în 2022. Totuși, rata medie de conversie este mai mare pe desktop, atingând 2,71% în 2022.

Cele mai multe tranzacții de pe mobil au loc în intervalul orar 20:00 – 22:00, păstrându-se trendul din 2021, în timp ce pe desktop cele mai multe vânzări se fac între orele 11:00 și 15:00. 

“Dat fiind că mulți consumatori cumpără online seara de pe mobil, este recomandat ca magazinele online să găsească soluții pentru a asigura customer support până la ora 22:00 – ar putea ajuta la creșterea ratei de conversie”, spune Andrei Radu, CEO & Founder GPeC.

VEZI MAI MULTE DATE DIN RAPORT AICI - https://www.gpec.ro/blog/raport-gpec-e-commerce-romania-2022-cumparaturi-online-de-63-miliarde-de-euro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel