Raport Inspecția Judiciară. CSM, anunț

Consiliul Superior al Magistraturii
Consiliul Superior al Magistraturii

Comisia Legislaţie şi cooperare interinstituţională din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a făcut o analiză preliminară a raportului de audit de la Inspecţia Judiciară, discutarea documentului fiind amânată pentru următoarea şedinţă, după care va putea fi supus aprobării plenului. 

"Comisia a luat act de prezentarea, de către conducerea Inspecţiei Judiciare, a raportului de audit şi a stadiului aplicării recomandărilor cuprinse în acesta. S-a precizat, în acest sens, că s-au implementat aproximativ 80-85% din recomandările formulate de auditori, că există probleme majore de personal în cadrul Inspecţiei Judiciare, în cadrul compartimentului IT şi al Direcţiei Sinteze Contencios şi Registratură, care au generat dificultăţi de implementare totală a recomandărilor formulate", se precizează în minuta şedinţei Comisiei Legislaţie şi cooperare interinstituţională, publicată marţi pe site-ul CSM. 

Conform aceleiaşi surse, s-a decis amânarea discutării documentului pentru următoarea şedinţă, la care va fi invitată conducerea Inspecţiei Judiciare pentru a prezenta punctul de vedere asupra deficienţelor constatate "în raport de posibilele consecinţe ale analizării raportului de audit de către Plenul CSM". 

Plenul CSM a fost amânat pe 30 august din lipsă de cvorum, după ce judecătoarele Cristina Tarcea (preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), Simona Marcu, Lia Savonea, Nicoleta Ţînţ şi Evelina Oprina au condiţionat participarea la şedinţă de eliminarea de pe ordinea de zi a punctului referitor la raportul de audit al Inspecţiei Judiciare. Discutarea raportului de audit ar fi permis revocarea conducerii Inspecţiei Judiciare. 

În replică, alţi opt membri ai CSM - judecătorii Andrea Annamaria Chiş, Mihai Bogdan Mateescu şi Mihai Andrei Bălan, precum şi procurorii Codruţ Olaru, Cristian Mihai Ban, Florin Deac, Nicolae Andrei Solomon şi Tatiana Toader - au criticat decizia colegilor de a nu participa la şedinţă. 

Inspecţia Judiciară a clasat, în 2016, peste 4.400 de plângeri ce vizează judecătorii şi 1.815 plângeri ce au legătură cu activitatea procurorilor, se arată într-un raport de audit extern al managementului instituţiei pentru anul trecut. 

Potrivit raportului, pe baza statisticii furnizate conţinând numărul total de lucrări s-a determinat mărirea eşalonului supus analizei, din listă selectându-se aleatoriu eşalonul de dosare supus verificărilor, rezultând clasarea a 4.410 lucrări. 

Potrivit aceluiaşi raport, în urma verificării efectuate de această dată în cadrul Direcţiei de Inspecţie Judiciară pentru procurori, a rezultat clasarea a 1.815 lucrări. 

Cu privire la activitatea managerială la nivelul Direcţiei Inspecţiei Judiciare pentru judecători, în raport se arată că, în anul 2016, a fost identificată o observaţie nouă, respectiv "în procedură nu este specificat un termen limită de întocmire a notelor privind analiza lucrărilor mai vechi de 2 luni de la data înregistrării". 

În raport se mai notează că, în ceea ce priveşte activitatea de control, Direcţia Inspecţiei Judiciare pentru judecători a efectuat în anul 2016 un număr de 12 controale. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel