Raport șocant! Tot ce nu ştiai despre casele de copii şi copiii instituționalizați

Tinerii şi copiii instituţionalizaţi se simt prizonieri în centrele de plasament şi îşi doresc să scape din sistem, deşi la 18 ani nu au o perspectivă, mulţi spunând că vor ajunge în cinci ani 'aurolaci, hoţi, vagabonzi, infractori', potrivit raportului 'Eşecul Post Instituţionalizare'.

Rezultatele cercetării au fost prezentate de Vişinel Bălan, preşedintele Asociaţiei Desenăm Viitorul Tău, joi, într-un eveniment organizat la Spaţiul Public European din Bucureşti, la care au participat, printre alţii, profesorul Adrian Dan, de la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, şi Dragoş Bucurenci, purtător de cuvânt al Hope and Homes for Children Romania. Vişinel Bălan, în vârstă de 28 de ani, este un tânăr care şi-a trăit copilăria între orfelinate. Acesta este absolvent a două facultăţi, masterand şi iniţiator al unor proiecte prin care tinerii din instituţii sunt sprijiniţi să înceapă o viaţă independentă.

Copiii îşi doresc oameni care să-i înțeleagă

Cercetarea a presupus 22.000 de kilometri parcurşi, 1.000 de tineri instituţionalizaţi intervievaţi şi 190 de centre de copii vizitate din 27 de judeţe. "Din păcate, încă mai sunt centre nouăzeciste cu pereţi gri şi zeci de copii singuri pe care nu-i ascultă nimeni. Am întâlnit tineri care mă întrebau obsesiv "De ce nu puteţi să fiţi educatorul nostru?", adolescenţi de 17 ani care spuneau că "Ideea aceasta de a trăi în captivitate te distruge emoţional, sufleteşte şi mental", copii care scriau că îşi doresc "oameni care să ne înţeleagă", spune Vişinel Bălan în acest raport.

Copiii nu mai vor să fie trataţi "ca nişte animale"

Acesta afirmă că unii tineri i-au spus că nu mai vor să fie trataţi "ca nişte animale". Deşi există legislaţie, s-a constatat o "lipsă de interes şi indolenţă din partea personalului" pentru pregătirea tinerilor pentru o viaţă independentă. Reprezentanţii acestor instituţii au spus că nu au personal pentru a-i pregăti pe tineri şi că aceştia sunt implicaţi în activităţi gospodăreşti care îi vor ajuta, conform sursei citate.

"La Tulcea este o cameră izolator într-un centru, unde fetele erau torturate fizic şi psihic", a mai spus Bălan, precizând că încă există instituţii "care cred că sunt Dumnezeu" şi au dreptul să decidă asupra vieţii copiilor, dar sunt şi exemple pozitive, cum ar fi un centru din Vrancea. Bălan a constatat că relaţia personalului cu copiii din centre este deficitară, fiind uneori bazată pe limbaj vulgar şi chiar aplicare de corecţii fizice.

"Un tânăr instituţionalizat primeşte doar 28 de lei pe lună bani de buzunar"

"Peste 50% dintre aceşti copii nu ştiu ce înseamnă deprinderi de viaţă independentă (...) Mulţi vor să scape din sistem şi de asta 25,2% spun că se simt pregătiţi foarte mult să plece din sistem", a subliniat Vişinel Bălan. Întrebaţi ce vor face când vor pleca din centru, cei mai mulţi (37,9%) au spus că îşi doresc ca statul să le asigure condiţii de trai stabile, în timp ce 16,5% au spus că nu ştiu. 14,8% au afirmat că vor să menţină relaţia cu familia biologică, 8,9% să îşi facă propriul cămin, iar 7,4% că au interes faţă de activitatea profesională. Totodată, întrebaţi unde se văd peste cinci ani, 22,2% dintre aceşti tineri au spus că nu au o perspectivă. "Ne-au spus că vor ajunge 'aurolaci, hoţi, vagabonzi, infractori'", a precizat Vişinel Bălan. Copiilor şi tinerilor din centre le este cel mai mult frică de lipsa unei perspective de viitor (31%) şi de lipsa unui spaţiu de locuit şi a resurselor de hrană (16,1%). Un tânăr instituţionalizat primeşte doar 28 de lei pe lună bani de buzunar. Cercetarea nu este reprezentativă, dar oferă o perspectivă realistă asupra sistemlui, a spus Adrian Dan. 'Încercăm să atragem atenţia că încă sunt lucruri care nu funcţionează', a adăugat acesta. El a mai afirmat că ne aducem aminte doar de Paşte şi de Crăciun că trebuie să îi ajutăm pe aceşti copii. În urma cercetării au fost identificate o serie de nevoi urgente, între care realizarea unui mecanism de monitorizare post-instituţionalizate şi asigurarea unui venit minimum garantat pe o perioadă de cel puţin 2 ani de la părăsirea sistemului. Anual, părăsesc sistemul de protecţie peste 2.000 de tineri. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel