Organizaţia Mondială a Sănătăţii a dat miercuri publicităţii un raport referitor la principalele cauze de deces pe plan global în perioada 2000-2019.
Potrivit raportului prezentat de OMS, 7 din 10 boli cu cea mai mare rată de mortalitate în 2019 au fost boli netransmisibile, pe primul loc situându-se afecţiunile cardiace, informează AFP. Numărul acestora aproape s-a dublat faţă de anul 2000 când doar patru afecţiuni netransmisibile se regăseau în clasamentul celor 10 boli cu cea mai mare rată de mortalitate, relatează Agerpres.
Pentru anul 2020, pandemia de COVID-19, care a început în China în urmă cu un an şi a dus de atunci la decesul a peste 1,5 milioane de persoane, potrivit bilanţului oficial, şi la sute de milioane de infectări, ar putea bulversa clasamentul. Bilanţul morţilor provocate de coronavirus este însă, în termen de vieţi omeneşti pierdute, cu mult sub cele 9 milioane de decese provocate de afecţiuni cardiace, înregistrate anul trecut.
În anul 2000, numărul deceselor cauzate de boli cardiace a fost de 7 milioane, iar afecţiunile cardiace reprezintă acum 16% dintre toate cauzele de mortalitate, a subliniat OMS, adăugând că, dacă situaţia s-a îmbunătăţit în Europa în general (cu 15% mai puţine decese în această perioadă) ţările din regiunea Pacificului de Vest au înregistrat doar acestea mai mult de jumătate dintre cele 2 milioane de decese suplimentare.
Faptul că bolile netransmisibile figurează într-o manieră atât de proeminentă pe listă pune în mod clar în lumină necesitatea intensificării eforturilor de prevenire şi de tratament în cazul afecţiunilor cardio-vasculare, cancerului, diabetului şi bolilor respiratorii cronice, a explicat OMS.
Aceste date subliniază urgenţa îmbunătăţirii în mod drastic a sistemul de îngrijiri primare într-o manieră echitabilă şi holistică, a subliniat directorul general al organizaţiei, Tedros Adhanom Ghebreyesus.
Un sistem solid de asistenţă medicală primară este în mod evident fundaţia pe care se bazează totul, de la lupta împotriva bolilor netransmisibile, la gestionarea unei pandemii., a subliniat directorul OMS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News