Aproape jumătate din tinerii români nu dețin competențele de învățământ secundar, în materie de alfabetizare și calcul.
Publicitate
Discrepanța calității de viață dintre țările înstărite și cele cu dezvoltare precară accentuează pierderile de învățare produse de criza pandemică, la nivel mondial, ceea ce oferă șanse inegale copiilor de a se dezvolta în continuare, arată un raport recent al UNICEF, publicat recent. Autorii raportului, experți de la Comisia de Educație a organizației internaționale și de la partenerii săi, au dorit să afle ce competențe și în ce mod își însușesc copiii din lume abilitățile de viață după pandemia de Covid-19. "Ne aflăm într-o criză de învățare. Pentru a le oferi tinerilor cele mai bune șanse de reușită, trebuie să îi sprijinim în mod holistic [n. red. complet, pe fiecare parte]. Primul pas este să identificăm unde se află copiii și tinerii în ceea ce privește dobândirea gamei de competențe de care au nevoie, să monitorizăm progresul în dezvoltarea lor și să ne asigurăm că niciun copil sau tânăr nu este lăsat în urmă" – aceasta este înaintarea de pe site-ul unicef.org unde se găsește raportul.
“Închiderile prelungite ale școlilor provocate de pandemia COVID-19 au cauzat probabil perturbări în dezvoltarea competențelor – în special pentru cei care au rămas deja în urmă și pentru țările cu venituri medii inferioare, unde este concentrat cel mai mare număr de tineri”, remarcă autorii. Țările cu cele mai lungi perioade de închidere a școlilor au avut adesea cele mai scăzute niveluri de calificare chiar și înainte de pandemie, potrivit documentului, ceea ce ar fi putut avea ca rezultat mărirea, în continuare, a decalajelor în dezvoltarea competențelor. Cu cât școlile rămân închise mai mult timp, cu atât este mai probabil ca copiii să rămână și mai mult în urmă în ceea ce privește dezvoltarea competențelor fundamentale și a altor competențe esențiale. În plus, mai puțin de jumătate dintre tineri sunt pe drumul cel bun pentru a obține întreaga gamă de competențe necesare pentru a se dezvolta în școală, la locul de muncă și în viață. Doar aproximativ două cincimi dintre tineri sunt pe drumul cel bun pentru a dobândi competențe de citire și matematică la nivel secundar, competențe transferabile privind cetățenia și competențele globale (pe baza a 38 de țări cu date) și competențe digitale pentru a efectua activități simple pe calculator” (…) - se mai arată în raport, potrivit Edupedu.
În rândul țărilor cu venituri mici, nivelul de dobândire a competențelor a atins doar nivelurile Alarmant sau Scăzut, cu o mare parte a tinerilor care nu sunt pe drumul cel bun pentru dobândirea fiecărei competențe. Cu toate acestea, este important de remarcat faptul că, deși proporția de tineri care nu sunt pe drumul cel bun în ceea ce privește dobândirea competențelor este cea mai mare în țările cu venituri mici, numărul acestora poate fi și mai mare în țările cu venituri medii inferioare, chiar dacă sunt ceva mai dezvoltate, pentru că acolo locuiește cea mai mare parte a populației de tineri.
Pe lângă datele generale și până la alte date legate de dezvoltarea competențelor la copiii și tinerii din țările slab dezvoltate (mai jos), EduPedu.ro a analizat și situația României în materie de competențe, pe baza unui instrument online de proiecție care pleacă de la datele folosite în raport și care arata o eventuală evoluție a situațiilor până în 2040, anume World Skills Clock. Pentru anul 2021, platforma menționează 2.152.418 tineri în România (cu vârste între 15 și 24 de ani). Nu posedă competențe de învățământ secundar peste un milion dintre ei, adică 1.038.197 (48.2%). Pentru anul 2022, acest procent scade cu aproximativ 2 puncte (pp), iar pentru anul 2040 se estimează că doar 18,3% nu vor avea aceste competențe secundare. Însă și tinerii din țară vor fi mai puțini peste 19 ani, anume 1.485.376, o reducere de aproape 30%.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu