Raportul GIEC, din cadrul ONU, "un ghid de supravieţuire pentru omenire"

Fotografie de la Markus Spiske, Pexels
Fotografie de la Markus Spiske, Pexels

Grupul interguvernamental de experţi asupra evoluţiei climei al ONU, Giec (IPCC, conform abrevierii din limba engleză), a publicat luni un raport de sinteză al ultimilor 9 ani de activitate, transmite AFP.

Această sinteză, ce urmează celei publicate în 2014, reprezintă, conform secretarului general al ONU, Antonia Guterres, "un ghid de supravieţuire pentru omenire".

"Acest raport este un mesaj de speranţă", a comentat pentru AFP şi preşedintele Giec, economistul sud-coreean Hoesung Lee. "Avem know-how-ul, tehnologia, instrumentele, resursele financiare şi tot ce avem nevoie pentru a depăşi problemele climatice pe care le-am identificat", dar "ceea ce lipseşte în acest moment este voinţa politică puternică pentru a le rezolva o dată pentru totdeauna", a adăugat el.

Această poziţie a Giec se va afla la baza negocierilor politice şi economice intense din următorii ani, consideră AFP, începând cu summitul climatic al ONU din decembrie de la Dubai, COP28, unde va fi dezvăluită o evaluare iniţială a eforturilor fiecărei ţări în cadrul Acordului de la Paris şi unde viitorul combustibililor fosili va fi puternic negociat.

În lungile sesiuni de discuţii desfăşurate de Giec în Elveţia, negociatori din Arabia Saudită au încercat din răsputeri să dilueze referinţele cu privire la rolul central al combustibililor fosili (petrol, gaze naturale, cărbuni). Locul acordat tehnologiilor de captare a CO2 în "rezumatul pentru factorii de decizie", de 36 de pagini, al acestui raport, poartă marca acestor negociatori, mai susţine AFP care citează o serie de observatori care vorbesc despre un potenţial "permis de a arde".

- Încălzirea globală -


Încălzirea globală va atinge pragul de 1,5 grade Celsius prin comparaţie cu era preindustrială la orizontul anilor 2030 - 2035, avertizează Giec, în timp ce temperatura a crescut deja, în medie, cu aproape 1,2 grade Celsius. Această proiecţie este valabilă în aproape orice scenariu al emisiilor de gaze cu efect de seră pe termen scurt ale umanităţii, având în vedere acumularea lor în ultimul secol şi jumătate.

Emisiile de CO2 care provin din infrastructura pe bază de energie fosilă existentă ar fi suficiente pentru a înclina temperatura medie globală spre o creştere de 1,5 grade Celsius, dacă această infrastructură nu va fi echipată cu mijloace de captare a gazelor cu efect de seră. Însă "reducerile profunde, rapide şi prelungite ale emisiilor (...) ar duce la o încetinire vizibilă a încălzirii globale în aproximativ două decenii", conform Giec.

"Acest raport de sinteză subliniază urgenţa de a adopta măsuri mai ambiţioase şi arată că, dacă vom acţiona acum, putem încă să asigurăm un viitor viabil pentru noi toţi", a mai susţinut preşedintele Giec.

- Impacturi mai grave decât se estimase anterior -


"Pentru orice nivel al încălzirii viitoare, numeroase riscuri asociate climei sunt mai ridicate decât cele estimate" în raportul de sinteză precedent, publicat în 2014, conform Giec, care invocă atât o creştere observată recent a numărului fenomenelor meteorologice extreme, precum valurile de caniculă, dar şi noile date ştiinţifice, cum sunt, spre exemplu, cele cu privire la corali.

"Din cauza creşterii inevitabile a nivelului mării, riscurile la adresa ecosistemelor de coastă, a oamenilor şi a infrastructurii vor continua să crească după 2100", se mai subliniază în raport.

Chestiunea "pierderilor şi pagubelor" provocate de încălzire şi care au fost deja suferite de unele ţări, în special cele mai sărace, va fi abordată în cadrul discuţiilor de la COP28.

"Justiţia climatică este crucială, deoarece cei care au contribuit cel mai puţin la schimbările climatice sunt afectaţi în mod disproporţionat", subliniază Aditi Mukherji, unul dintre autorii sintezei.

- Anii cei mai călduroşi din prezent, printre cei mai răcoroşi de peste o generaţie -

"Anii cei mai călduroşi pe care i-am trăit până în prezent, se vor număra printre cei mai răcoroşi ani ai generaţiei viitoare", a declarat pentru AFP Friederike Otto, co-autoare a sintezei.

Ultimii 8 ani sunt consideraţi deja cei mai călduroşi înregistraţi vreodată în istoria măsurătorilor meteorologice. În viitor, astfel de ani se vor număra printre cei mai răcoroşi, indiferent de nivelurile emisiilor de gaze cu efect de seră. Această observaţie subliniază necesitatea de a combina eforturile de adaptare la schimbările climatice cu cele de reducere a emisiilor pentru a nu agrava situaţia.

- Costă mai puţin să investeşti decât să suporţi -


"Beneficiile economice şi sociale ale limitării încălzirii globale la 2 grade Celsius depăşesc costul măsurilor care urmează să fie puse în aplicare", spun din nou experţii Giec. Însă orice amânare suplimentară va mări costurile ce vor trebui suportate, se mai precizează în raportul în care sunt invocate şi beneficiile dezvoltării rapide a sectorului energiilor regenerabile. "Începând cu 2010 şi până în 2019, costurile au scăzut în mod durabil pentru energia solară (85%), eoliană (55%) şi bateriile cu lithiu (85%)", se precizează în sinteză.

Pe lângă efectul asupra climei, eforturile accelerate şi susţinute "ar aduce multe co-beneficii, în special în ceea ce priveşte calitatea aerului şi sănătatea", mai susţin experţii Giec, care nu ascund preţul ce trebuie plătit: "pe termen scurt acţiunile implică investiţii iniţiale mari şi schimbări potenţial radicale", scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel