Raporturile sexuale cu minorii sub 15 ani sunt considerate viol în Franța. Noul act legislativ

Pexels
Pexels

O nouă lege a fost adoptată în unanimitate în Parlamentul francez. Este prevăzut faptul că raporturile sexuale cu un minor cu o vârstă mai mică de 15 ani sunt considerate prin noua definiție, viol. 

Publicitate

Parlamentul francez a adoptat o legislație care face referire la actele sexuale cu minorii mai mici de 15 ani, considerate după noile dispoziții viol și care se pedepsesc cu 20 de ani de închisoare, scrie The Guardian. Experții juridici consideră că în aceste circumstanțe, Codul Penal francez a făcut pași spre evoluție, aliniindu-se cu celelalte țări europene. 

Vârsta consimțământului era cea de 15 ani, dar procurorii trebuiau să demonstreze caracterul neconsimțit al actului pentru a putea aduce în discuție acuzația de viol. 

Clauza „Romeo și Julieta”

„Acesta este o lege istorică pentru societatea franceză și pentru copiii noștri. Niciun agresor adult nu va mai putea susține că a acționat cu consimțământul victimei, dacă aceasta este mai mică de 15 ani”, a declarat Éric Dupond-Moretti, Ministrul Justiției francez. 

Votul din Parlament a fost unanim în ședința de vineri, când s-a votat. Câțiva parlamentari s-au arătat îngrijorați de aspectul relațiilor consensuale dintre un minor în apropierea vârstei de 15 ani și o persoană cu doar câțiva ani mai mare. De aceea a fost introdusă clauza „Romeo și Julieta”, în care un minor poate avea o relație sexuală consensuală cu o persoană cu cel mult 5 ani mai mare. 

Legea mai prevede și cazul incestului, actul cu un copil cu o vârstă sub 18 ani devenind automat viol. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel