Rapperul american Killer Mike a fost arestat de Poliţia din Statele Unite în marja galei Grammy Awards duminică seară, la Los Angeles, la scurt timp după ce a câştigat trei dintre trofeele atribuite de organizatori, considerate un echivalent muzical al premiilor Oscar, transmite AFP.
Publicitate
O înregistrare video distribuită pe reţelele de socializare îl arată pe Killer Mike în timp ce era încătuşat şi escortat de agenţi de poliţie pe culoarele de la Crypto Arena, unde se desfăşoară ceremonia. Potrivit The Hollywood Repoter, care citează un membru al echipei de securitate de la acest stadion californian, rapperul a fost arestat pentru o chestiune care nu are nicio legătură cu evenimentul.
Video
Contactată de AFP, Poliţia din Los Angeles nu a dat curs deocamdată invitaţiei de a face declaraţii pe această temă. Killer Mike a câştigat trei premii Grammy, inclusiv la categoria 'cel mai bun album rap' cu materialul discografic 'Michael', în cadrul pre-ceremoniei de duminică după-amiază, în cadrul căreia sunt înmânate numeroase trofee înainte de evenimentul principal. 'Am încercat în mod conştient să fac cel mai bun album din lume', a declarat el în faţa presei după victoria sa.
Prin intermediul acestui disc, el a vrut 'să spună povestea unui tânăr de culoare care a crescut în partea de vest a oraşului Atlanta, pentru ca lumea să vadă că povestea noastră nu se rezumă la victimizare şi înfrângere, ci că putem învinge, prospera şi înflori', a adăugat el.
Cea de-a 66-a ediţie a galei Grammy Awards, organizată de The Recording Academy, are loc la ora transmiterii acestor informaţii la Crypto.com Arena din Los Angeles. Evenimentul, difuzat de postul CBS şi platforma de streaming Paramount+, este prezentat pentru al patrulea an consecutiv de actorul şi prezentatorul TV sud-african Trevor Noah.
Cântăreaţa americană Taylor Swift a câştigat duminică seară, la Los Angeles, premiul Grammy pentru cel mai bun album al anului, graţie materialului său discografic intitulat 'Midnights', transmite AFP.
Ea a intrat astfel în istoria galei Grammy Awards, întrucât a devenit prima persoană din lume care a câştigat de patru ori premiul pentru albumul anului, considerat cel mai important trofeu atribuit la această ceremonie.
La categoria 'albumul anului' au concurat în acest an materialele discografice 'World Music Radio' (Jon Batiste), 'The Record' (Boygenius), 'Endless Summer Vacation' (Miley Cyrus), 'Did You Know That There's a Tunnel Under Ocean Blvd' (Lana Del Rey), 'The Age of Pleasure' (Janelle Monáe), 'Guts' (Olivia Rodrigo), 'Midnights' (Taylor Swift), 'SOS' (SZA). Vezi video aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu