Registrul Auto Român vine cu răspunsuri la cele mai importante întrebări legate de condiţiile de circulaţie cu bicicletele pe drumurile publice.
Cei de la Safe market by RAR au publicat un articol despre statutul bicicletelor pe drumurile publice. În prezent orice vehicul 'eco', electric sau nu, trezește un oarecare interes pentru fiecare din noi. Fie că ești fan al lor sau ești împotrivă, un lucru e cert: vehiculele 'eco' (de orice fel) și-au asigurat o poziție puternică pe piață și plănuiesc să o consolideze.
Cu un portofoliu foarte mare de produse, mai mult sau mai puțin reglementate, poate fi foarte dificil să faceți alegerea corectă. Din punct de vedere al reglementărilor tehnice și al utilizării lor pe drumurile publice, vă putem ajuta noi. Pentru a evita neplăceri cauzate de amenzi contravenționale (sau penale, după caz), accidente sau răniri, vă recomandăm să acordați interes reglementărilor în vigoare privind omologarea vehiculelor, admiterea și menținerea lor în circulația pe drumurile publice, informează RAR.
1. Ce este bicicleta?Conform OUG 195/2002 cu modificările completările și aprobările ulterioare și a Regulamentului (UE) nr. 168/2013, bicicleta este vehiculul prevăzut cu două roţi, propulsat prin forţa musculară, cu ajutorul pedalelor ori manivelelor.
2. Câte tipuri de biciclete sunt? Având în vedere progresul tehnologic, nu putem anticipa cu ce noutăți ne va surprinde tehnologia.Sunt asimilate bicicletei și vehiculele cu pedale cu pedalare asistată echipate cu un motor electric auxiliar cu puterea nominală continuă mai mică sau egală cu 250 W, a cărui asistare este întreruptă atunci când ciclistul încetează să pedaleze sau este redusă progresiv pe măsură ce viteza vehiculului creşte, fiind întreruptă complet înainte ca viteza vehiculului să atingă 25 km/h, precum şi bicicletele cu motor.
3. Care este diferența între bicicleta cu pedalare asistată și bicicleta cu motor?Conform definițiilor de la Art. 2 și Anexa I din Regulamentul (UE) nr. 168/2013 avem următoarele deosebiri:- Bicicleta cu pedalare asistată este echipată cu un motor electric auxiliar în timp ce bicicleta cu motor este dotată cu un mod de propulsie auxiliar (nu neaparat electric!). - Motorul electric al bicicletei cu pedalare asistate are o puterea nominală continuă mai mică sau egală cu 250 W, în timp ce bicicleta cu motor are mod de propulsie a cărui putere nominală sau netă continuă maximă este mai mică sau egală cu 1000 W. - Motorul electric al bicicletei cu pedalare asistată întrerupe atunci când ciclistul încetează să pedaleze sau este redus progresiv pe măsură ce viteza vehiculului creşte, fiind întrerupt complet înainte ca viteza vehiculului să atingă 25 km/h în timp ce bicicleta cu motor întrerupe asistarea în momentul în care vehiculul atinge 25 km/h. - Bicicletă cu motor poate fi considerată și o bicicletă cu motor cu trei sau patru roți care corespunde criteriilor tehnice enumerate în Anexa I din Regulamentul (UE) nr. 168/2013. - În timp ce bicicleta clasică sau bicicleta cu pedalare asistată nu necesită omologare, bicicleta cu motor trebuie să dețină omologare și poate fi comercializată DOAR cu certificat de conformitate emis de producător și/sau CIV (Carte de Identitate a Vehiculului) eliberat de Registrul Auto Român, după caz, deși este exceptată de la înregistrare/înmatriculare în vederea circulației pe drumurile publice.
4. Bicicleta se supune omologării?După cum spuneam mai sus, doar bicicleta cu motor (categoria L1e-A) se supune omologării, conform prevederilor Art. 6, alin (1), (2) din O.G. 78/2000 cu modificările, completările și aprobările ulterioare și a Art. (2) din Regulamentul (UE) nr. 168/2013.La achiziționarea unei biciclete cu motor, vânzătorul este obligat să vă înmâneze odată cu vehiculul COC emis de producător și CIV eliberat de Registrul Auto Român în cazul omologării de tip UE sau doar CIV în cazul omologărilor individuale.
5. Bicicleta trebuie înregistrată/înmatriculată?NU. Atât timp cât respectă specificațiile tehnice specifice definiției de bicicletă, aceasta este exceptată de la obligativitatea înregistrării/înmatriculării în vederea circulației pe drumurile publice.
6. Am nevoie de RCA pentru a circula cu bicicleta pe drumurile publice?Această întrebare este aplicabilă și în cazul trotinetelor electrice, însă, momentan, nu există prevederi legale privind obligativitatea acestor vehicule de a deține asigurare obligatorie pentru răspundere civilă. Pentru mai multe informații privind acest aspect vă recomandăm să vă adresați autorităților abilitate privind asigurarea obligatorie pentru răspundere civilă.
7. Cu ce viteză poate circula o bicicletă?Aici depinde... de forța musculară a biciclistului în cazul celor acționate doar prin pedalare, sau cu viteza maximă constructivă (Atenție! Nu limitată!) de 25 km/h în cazul bicicletelor cu pedalare asistată sau cele cu motor. În cazul în care identificați vehicule care vizual pot fi asimilate unor biciclete, dar conform specificațiilor tehnice ale producătorului, acestea au viteza constructivă mai mare de 25 km/h, vă recomandăm să vă informați temeinic asupra obligativității de a omologa, înregistra sau înmatricula vehiculul și a altor obligații stabilite în vederea circulației pe drumurile publice, întrucât acestea pot corespunde unei alte categorii de vehicul.
8. Este nevoie de permis de conducere pentru bicicleta cu motor?NU. Bicicleta cu motor nu necesită deținerea unui permis de conducere, întrucât din acest punct de vedere legislația circulației pe drumurile publice o asimilează cu bicicleta. Acestea sunt câteva întrebări frecvente la care ne-am gândit că ar fi utile câteva clarificări.
Orice vehicul alegeți să achiziționați sau dețineți, asigurați-va că respectați regulile de utilizare, regulile de circulație, purtați casca de protecție și dați dovadă de atenție și disciplină, atât pentu siguranța dumneavoastră, cât și pentru a celorlalți participanți la trafic.
Menționăm și în acest caz că Registrul Auto Român NU are atribuții legale în ceea ce privește înmatricularea/înregistrarea vehiculelor sau regimul circulației pe drumurile publice. Pentru alte aspecte privind acest subiect vă recomandăm să vă adresați structurilor abilitate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News