Rareș Bogdan, dezvăluiri în exclusivitate: Am greșit. Nu trebuia să o fac niciodată

De ani buni, Rareș Bogdan deslușește jocurile de putere și pătrunde într-o lume complicată a politicienilor. Astăzi, când împlinește 41 de ani, jurnalistul a povestit, într-un interviu pentru DC News, ce nu ar face niciodată în calitate de jurnalist și a dezvăluit care este cea mai mare teamă a sa.

Se sime extraordinar de bine pe stradă. De aceea, uneori își lasă mașina deoparte și circulă cu metroul, merge la piață, stă de vorbă cu taximetriștii și spune că energia și-o ia din încrederea oamenilor. Ar face orice doar să nu dezamăgească și nu ar ataca niciodată familiile oamenilor politici. 

În rândurile de mai jos, veți descoperi mai multe lucruri pe care nu le știați despre Rareș Bogdan.

DC News: Cum ați petrecut de ziua dumneavoastră?

Rareș Bogdan: Colegii de la Realitatea TV mi-au făcut o mare surpriză. M-au sunat dimineață, iar eu credeam că a fost arestat cineva și trebuie să fac comentarii. Când colo, mi-au făcut o surpriză. M-au trezit bine pentru că nu a trebuit să comentez despre nicio arestare. De asemenea, am stat cu prietenii și m-am bucurat că a venit tata de la Cluj. Acum pregătesc emisiunea pentru diseară.

DC News: De ce îi este teamă unui om care a ajuns la nivelul dumneavoastră?

Rareș Bogdan: Să nu greșească față de oamenii care au încredere în el. Când merg pe stradă, oriunde aș fi, oamenii vin și îmi spun că au încredere în mine. Au încredere că jurnaliștii, nu doar eu, le arătă ce se întâmplă cu adevărat în România. Mi-ar plăcea să fie așa mereu: să nu pierd încrederea oamenilor. La acest moment, oamenii au o încredere uriașă în mine ca ziarist. Asta este cea mai mare teamă a mea: să nu pierd încrederea românilor.

[citeste si]

DC News: Ce nu ați face niciodată ca jurnalist?

Rareș Bogdan: Nicioadată nu aș ataca familia unui om politic doar pentru a-l destabiliza din funcție. Am avut posibilitatea să atac familia lui Victor Ponta și nu am făcut-o niciodată. Am avut posibilitatea să atac, când eram la Cluj, familiile unor oameni cu care mă luptam din punct de vedere politic. Nu am făcut-o niciodată și nici nu o voi face, orice s-ar întâmpla. Cu riscul de a fi dat afară de la instituția media în care lucrez, nu voi ataca familia unui om politic indiferent cum se numește. Bătăliile se duc cu liderii politici, nu cu familiile lor.

DC News: Care a fost cel mai chinuitor moment de când sunteți la Realitatea TV?

Rareș Bogdan: Au fost două momente foarte dificile. Primul moment extrem de dificil a fost după dezbaterea electorală Klaus Iohannis - Victor Ponta. Am simțit că am greșit făcând invitația lui Victor Ponta de a mai rămâne, la solicitarea colegilor mei din cască. A fost o greșeală care, deși nu era a mea, mi-a fost atribuită. Nu am putut să dorm după acea dezbatere. Simțeam că am greșit, mai ales că eu luptasem într-o anumită direcție. Alt moment extrem de chinuitor a fost momentul în care am decis - și acest lucru nu mi-l iert -  să intru în polemică cu colegi jurnaliști. Nu trebuia să o fac. Am greșit atunci, dar nu voi mai intra în polemici, indiferent ce ar spune orice jurnalist - de la Victor Ciutacu la Mircea Badea sau de la Mihai Gâdea la Mugur Ciuvică. Am greșit. Atât de mult scandal este în spațiul public încât nu cred că românii au nevoie de un scandal și între moderatori. Am greșit că până acum am reacționat. Nu trebuia să fac acest lucru. Nu voi mai reacționa nici atunci când vor fi atacuri incorecte ale unor colegi de breaslă. Voi trece peste ele.

CITEȘTE ȘI: Victor Ciutacu, mesaj pentru Rareș Bogdan după interviul publicat în DC News

VEZI ȘI: Rareș Bogdan, INTERVIU. Doi ani de la prima ediție "Jocuri de putere"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel