Rareș Mandu e campion național la tenis, dar a fost respins la admiterea în liceu

Un campion național de dublu la tenis a fost respins la concursul de admitere din cadrul unui liceu cu program sportiv. Profesorul examinator consideră că băiatul a încercat să impresioneze la proba de admitere şi nu a îndeplinit cerinţele concursului, în vreme ce candidatul spune că i-a învins deja pe toți cei admiși în detrimentul său.

Rareș Mandu are 15 ani și este campion național de dublu la tenis în 2014. La liceul cu program sportiv "Mircea Eliade" nu a reuşit să treacă, însă, de concursul de admitere.

"Fără să mă laud, eu am cel mai bun serviciu din țară, la vârsta mea, cu cea mai bună medie de ași pe meci. Dintre jucătorii buni care au dat examenul, numai eu am fost picat. Dintre cei cu care am jucat până acum, eu i-am bătut pe toţi de acolo. Îi înving pe toţi, aproape în fiecare meci. Sincer, pe unii care au luat nota 10 i-am bătut cu 6-2, 6-2", a explicat tânărul, citat de prosport.ro.

Citește și: Decizie bizară luată de Gigi Becali înainte de returul cu Partizan

Rareș Mandu se află pe locul 10 în clasamentul național U16, iar la sfârșitul lunii iulie a câștigat și turneul Internațional "Argeș Cup". Proba picată de băiat la concursul de admitere consta în trimiterea a zece mingi către un spațiu delimitat de profesorii examinatori. Singura cerința aici era ca cel puțin cinci dintre mingi să fie bune.

Adolescentul spune că nu merita să fie picat

"După ce am servit, mă duceam spre locul meu, unde erau şi ceilalţi participanţi. Profesorii examinatori m-au chemat şi mi-au zis: «Eşti eliminat, poţi să pleci acasă». Teoretic, proba este destul de grea, trebuie să fii bun să o treci, dar eu sunt sigur că nu meritam să fiu picat. După ce m-au trimis acasă, m-am dus la un concurs internaţional în Albania şi am câştigat trei meciuri", a continuat Rareș Mandu.

"Credea că are meci cu Federer"

De partea cealaltă, profesorul examinator consideră că respingerea tânărului reprezintă o decizie corectă, în condițiile în care, spune el, băiatul "credea că are meci cu Federer şi a vrut să impresioneze".

"El a vrut să servească prea tare, neînţelegând că putea să trimită uşor, chiar şi din mână. Nu conta în ce fel executa serviciul, ci doar să pună mingea în spaţiile delimitate de noi. Eu şi celălălt profesor am stat la un metru de acele spaţii, tocmai pentru a nu avea vreun dubiu, iar copilul nu a servit cinci mingi bune, sunt sigur de asta. El credea că are meci cu Federer şi a vrut să impresioneze, dar nu era cazul. A riscat, ştiind că concurează cu alţi jucători, pentru un număr restrâns de cinci locuri", a replicat profesorul.

Tatăl băiatului a cerut explicații conducerii instituției, dar a aflat că "nu sunt admise contestaţii în cadrul probelor sportive". Tânărul a fost admis la liceu, dar la profilul de științe sociale.

Vezi și: Simona Halep se menține pe locul 3 WTA. Cât a urcat Patricia Țig după finala de la Baku

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel