Rareș Bogdan, blocat în Strasbourg după alerta cu bombă de pe aeroport

captură video
captură video

Rareș Bogdan a rămas blocat în Strasbourg împreună cu mai mulți europarlamentari, după alerta cu bombă din aeroport.

Cel puţin patru aeroporturi regionale franceze - la Bordeaux, Nantes, Lille şi Montpellier - au fost evacuate joi în urma unor alerte cu bombă, la o zi după ce 15 aeroporturi franceze au fost evacuate din acelaşi motiv.

Europarlamentarul Rareș Bogdan a venit cu informații la cald, într-o intervenție prin telefon la România TV:

"Am ajuns la aeroportul din Strasbourg pentru a ne întoarce după sesiunea de plen care s-au încheiat la ora 14 și împreună cu Vlad Nistor, Daniel Buda veneam cu două curse spre București iar aeroportul a fost evacuat complet pentru următoarele ore... a apărut armata, jandarmeria, în momentul acesta aeroportul din Strasbourg este complet gol. Armata caută dispozitive explozive, este alertă cu bombă. Foarte probabil, toate cursele din următoarele ore până la 12 noaptea s-au reprograma. Același lucru s-a întâmplat și la aeroportul din Basel la granița cu Elveția, cele două aeroporturi către care zboară europarlamentarii care vin lunar la "săptămâna de Strasbourg", și trenul pe aceeași direcție a fost, de asemenea, oprit.

E alertă cu bombă și în zona care leagă Strasbourg de Paris. Singura posibilitate de plecare din Strasbourg pentru următoarele ore este de a merge până la Frankfurt timp de trei ore cu mașina și să sperăm că acolo avionul de 20:20 nu va avea aceeași soartă."

Citește și Aeroporturile din Basel şi Strasbourg, evacuate din cauza unor ameninţări cu bombă. Erau şi europarlamentari acolo

Guvernul Franţei ameninţă cu pedepse cu închisoarea şi amenzi grele pentru cei care fac apeluri false cu ameninţări cu bombă, după o serie de alarme false care au forţat evacuarea a 15 aeroporturi, anularea a 130 de zboruri şi închiderea Porţilor Palatului Versailles de trei ori în cinci zile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel