Rareș Bogdan: CITIȚI cu atenție până la capăt! Se împlinește un an de când legea inițiată de PNL privind anularea pesiilor speciale a fost adoptată în Parlament

foto dcnews.ro
foto dcnews.ro

„Azi se împlinește un an de când legea inițiată de PNL privind anularea pesiilor speciale a fost adoptată în Parlament”, a spus Rareș Bogdan, precizând că „CCR ne-a rupt aripile, dar n-am abandonat”.

„CITIȚI cu atenție până la capăt! Azi se împlinește un an de când legea inițiată de PNL privind anularea pesiilor speciale a fost adoptată în Parlament. A fost o promisiune făcută românilor și am respectat-o! Cu o întârziere, ce e drept, de 34 de zile față de termenul fixat după preluarea guvernării. Era limpede pentru colegii mei din Camera Deputaților, forul decizional, că alături de PNL, USR și PMP vor vota, de frica oamenilor, inclusiv alți deputați. Exact asta s-a întâmplat! Alături de Robert Sighiartau, Florin Roman, Pavel Popescu, Razvan Prișcă și ceilalți colegi deputați liberali s-au raliat alții.

Ce a urmat știm cu toții. Și e dureros și regretabil.

Avocatul Poporului, doamna Renate Weber, a atacat Legea la CCR, pe motiv de neconstituționalitate. La CCR, beneficiarii pensiilor speciale nu au înțeles că au obligația morală să-și anuleze privilegiile. Din păcate. Un CCR în care 6 din 9 judecători sunt numiți, în diverse momente, de PSD/ALDE și unde 7 din 9 sunt beneficiari de Pensii Speciale. Unii oameni mă întreabă de ce a inițiat PNL legea, dacă știa că va cădea la CCR. Alții mă întreabă de ce am promis această lege, dacă știam că este imposibil să rămână bătută în cuie.

Oameni buni, înainte de a fi politician, am fost jurnalist și m-am exprimat împotriva pensiilor speciale de sute de ori! Era și rămâne una dintre dorințele mele cele mai fierbinți, pentru că este o nedreptate cruntă care împarte românii în cetățeni de rangul I și cetățeni de rangul II. Este o luptă care trebuie dusă, dacă dreptatea mai are vreo noimă în țara asta!

Știam că va fi greu! Dar dacă am renunța de fiecare dată când am încerca să ajungem la un pisc ce pare imposibil, n-am mai duce nicio luptă. Everestul ar fi rămas necucerit, n-ar mai fi existat avioane. N-ar mai fi existat 1 Decembrie 1918.

CCR ne-a rupt aripile, dar n-am abandonat! Am venit cu impozitarea masivă a pensiilor speciale. In iunie anul trecut. Din nou, CCR ne-a ras în nas și a blindat aceste privilegii, această porcărie fără seamăn. După ce a amânat de 3 ori o decizie, pe 14 decembrie a considerat ca și această Lege este neconstituțională. 

Oameni buni, principiul contributivității este susținut de orice om care mai are un pic de obraz. Și nu pentru voturi, ci pentru că așa este corect!!!

Aștept ca problema să fie rezolvată de către Guvernul actual sau de către majoritatea parlamentara PNL/USR-Plus/UDMR.

La fel cum aștept și rezolvarea alegerilor în doua tururi de scrutin măcar pentru anul electoral 2024”, a scris, joi, Rareș Bogdan pe Facebok.

Ulterior, a zis „aud că există circuite speciale pentru vaccinarea angajaților unor instituții”, precizând că „oare chiar nu putem înțelege că românii sunt sătui până la greață de privilegiile unor piloși, unor “speciali”?”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel