Rareș Bogdan, la Antena 3: Vă spun acum o chestiune care s-ar putea să deranjeze

Rareș Bogdan a vorbit despre negocieri cu PMP.

„Vă spun acum o chestiune care s-ar putea să deranjeze la Antena 3. Pe maestrul Cristoiu sigur nu-l deranjează (n.r. Ion Cristoiu era prezent în platoul Antena 3). PMP, dacă nu va fi într-o alianță cu PNL, sau cu USR-Plus, sau într-o alianță a dreptei, va încurca rău de tot socotelile, pentru că PMP are un electorat captiv de 8 la sută în Capitală”, a spus, vineri după-amiază, Rareș Bogdan într-o intervenție telefonică la Antena 3.

„Dacă Traian Băsescu ar decide să candideze doar pentru a-și ridica partidul, domnia sa poate să meargă până în 14 la sută. Un candidat al domniei sale poate să încurce socotelile și să ia 8 la sută", a adăugat Rareș Bogdan.

„În primul rând, noi ne orientăm spre o negociere cu PMP, nu vă ascund asta”, a mai spus acesta.

De asemenea, a vorbit și despre Nicușor Dan. „Seamănă într-un fel cu mine. Cred că Nicușor nu va fi alesul USR-Plus și atunci trebuie să se reorienteze. Sau candidează independent sau din partea PNL. Noi nu vom susține un independent, în schimb nu spunem nu susținerii lui Nicușor Dan din PNL", a declarat Rareș Bogdan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel