Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a dezvăluit discuțiile din PNL în contextul formării noului Guvern.
”Sigur că astăzi va fi marele anunț și-n următoarele 10 zile premierul desemnat va trebui să-și facă echipa cu care se va prezenta în fața Parlamentului. În aceste zile în care va fi constituită echipa, vor urma și negocierile, PNL are o echipă de negociere care va intra cu grupurile partidelor și ale independenților în discuții pentru susținerea guvernului, pentru cele 233 de voturi necesare pentru ca Guvernul să fie confirmat de către Parlament.” a spus Rareș Bogdan, la Digi24.
El a dezvăluit că a avut o discuție în PNL în care le-a cerut liberalilor să fie fermi pe poziții: ”Să fie cât mai intransigenți și să înțeleagă că toate atuurile sunt de partea noastră, nu avem ce pierde, e important ca România să aibă rapid un guvern, dar, în același timp, să nu cedeze condiționărilor și șantajului pe care l-ar putea face unii lideri politici, pentru că fiecare are un interes, unii au un interes diferit de al nostru.”
Totodată, Rareș Bogdan a subliniat că el militează pentru alegeri anticipate: ”Asta e opțiunea mea. Dacă vom negocia în forță, putem ajunge la anticipate și să terminăm acest coșmar”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News