Rareș Bogdan, europarlamentar din partea PNL, a spus că există un blocaj fără precedent în negocierile pentru desemnarea noului șef al Comisiei Europene.
„Sunt negocieri și un blocaj fără precedent. (...) Nu se poate crea o majoritate obișnuită până acum între PPE și socialiști. Astfel încât, prin intrarea în scenă a domnului Macron, care, deși a pierdut alegerile în Franța în fața lui Marine Le Pen, întoarce Europa cu josul în sus, pentru că ține în șah toate instituțiile, a blocat toate negocierile cu ajutorul grupului pe care l-a constituit lângă ALDE.
Practic, în acest moment, este un blocaj fără precedent la numirea șefului Comisiei Europene, a șefului Parlamentului European și apoi va urma șeful Consiliului", a spus Rareș Bogdan, joi seară, la B1 TV.
„Negocierile sunt blocate. Posibil ca, în această noapte, să se deblocheze la G20, unde participă cinci lideri europeni. (...) Așteptăm Consiliul European de duminică, iar luni va fi prima ședință la Strasbourg a noului Parlament", a mai spus Rareș Bogdan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu