Europarlamentarul Rareș Bogdan (PNL) a lansat un nou atac la adresa Austriei.
„Ar trebui instituit MCV pentru Austria, care, blocând accesul României în Schengen, libera circulație a cetățenilor și a mărfurilor, încalcă Tratatele UE și nu respecta statul de drept, adică domnia legii. Oricum, Comisia a constatat că îndeplinim condițiile din MCV încă din noiembrie 2022. Asta așa, pentru a constata că mai sunt două luni și se face anul. Încă ceva: după cum știm, există propunerea ca MCV să fie înlocuit cu mecanismul comun de sancționare a statelor care nu respectă statul de drept.
Noi am votat Mecanismul de „condiţionalitate” în Parlamentul European în 2020, a intrat în vigoare în 2021 și permite suspendarea plăţii fondurilor UE unei ţări în care sunt constatate încălcări ale statului de drept care pot aduce atingere intereselor financiare ale UE. Blocarea aderării României la Spațiul Schengen dăunează intereselor financiare ale UE, afectând transporturile si mediul (dacă tot ne-am pus pe frunte Green Deal). Ca să nu mai vorbim de umilirea a milioane de români!”, a scris Rareș Bogdan, vineri, pe pagina sa de Facebook.
"Avem nevoie ca Nehammer şi Karner să înțeleagă că lucrurile nu pot continua aşa, că România are nevoie de Spaţiu Schengen, că noi pierdem bani din cauza non-acceptului în Spaţiul Schengen. Şi vorbim de o sumă uriaşă - între 1,7 şi 2% din PIB. Nu mai vorbim, apoi, de ruşinea, de self respect-ul (n.r. respectul de sine) pe care noi îl avem alterat, lovit din cauza acestei decizii, pentru că dumneavoastră mergeţi pe un coridor marginal în aeroporturi, cei care vin în ţară sau care pleacă din ţară, inclusiv cu camioane cu marfă, stau ore întregi, uneori zile întregi, la graniţele non-Schengen pentru intrarea în Schengen. Peste toate acestea, mai avem o problemă uriaşă - problema extremismului, a ultrasuveranismului a partidelor marginale care au devenit partide cu potenţial uriaş în România şi asta după decizia nedreaptă din 8 decembrie.
Noi avem nevoie de Europa şi avem nevoie de banii europeni. Pentru asta, nu trebuie să lăsăm partidele extremiste să se caţere pe acest sentiment generat de gestul incalificabil al Austriei", a atras atenția Rareș Bogdan", a mai declarat, tot vineri, Rareș Bogdan.
'Vetoul austriac în privinţa Schengen nu este îndreptat împotriva României, ci împotriva unui sistem care nu mai funcţionează', a declarat vineri Karoline Edtstadler, răspunzând unei solicitări a APA.
'Respectăm poziţia şi înţelegem intereselor partenerilor noştri români. În acelaşi timp, nu putem însă să închidem ochii şi să extindem un sistem deja defect', a subliniat ea. Uniunea Europeană ar trebui 'să îşi facă temele şi să asigure o protecţie a graniţelor UE care să funcţioneze. Doar frontiere sigure la exterior fac posibilă viziunea noastră a unei Europe fără frontiere la interior', a adăugat Edtstadler.
Într-un interviu apărut vineri în cotidianul austriac Standard, prim-ministrul român Marcel Ciolacu a declarat că, 'în cazul în care cancelarul (Karl) Nehammer va face din nou uz în mod nejustificat de dreptul la veto, va trebui ca, în calitate de prim-ministru, să atac decizia Austriei la Curtea Europeană pentru a cere despăgubiri pentru pierderile cauzate de ne-aderare', a spus Ciolacu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu