Rareș Bogdan spune că Iohannis nu s-a întâlnit cu liderii PNL

Rareș Bogdan spune că Iohannis nu s-a întâlnit cu liderii PNL / Sursă foto: Facebook Rareș Bogdan
Rareș Bogdan spune că Iohannis nu s-a întâlnit cu liderii PNL / Sursă foto: Facebook Rareș Bogdan

Rareș Bogdan spune că liderii PNL nu s-au întâlnit cu președintele Iohannis.

Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan spune că liderii partidului nu s-au întâlnit aseară cu președintele Klaus Iohannis:

„Nu a fost o întâlnire, de unde până unde a apărut chestiunea asta? Eu nu am fost, Flutur nu a fost, Bode nu a fost, Dumitrescu nu a fost, Cîțu, dacă a vorbit la telefon e altceva, dar nu a fost o întâlnire.

Aseară, când am plecat de aici, am avut o convorbire cu Manfred Weber și cu alți lideri europeni pe subiectul alegerilor președintelui Parlamentului European, după asta am avut materialele legate de drepturile de vânzare a terenurilor în statele europene, am cerut materiale pentru a vedea care e legislația în toate statele europene, iar după aceea m-am uitat cu fiul meu la meci.

Nu a fost o întâlnire aseară cu președintele Iohannis. De unde a ieșit asta?“, a precizat europarlamentarul Rareș Bogdan.

În această dimineață au apărut informații potrivit cărora, în cursul nopții, între președintele Klaus Iohannis și PNL ar fi avut loc o întâlnire. Singura condiție pusă de Klaus Iohannis ar fi ca funcția de premier să rămână la PNL, potrivit Antena 3.  

Ciolacu, înaintea întâlnirii cu liberalii: Chiar suntem optimiști

„Chiar suntem optimiști”, a spus Marcel Ciolacu, înaintea întâlnirii pe care liderii PSD o vor avea cu cei ai PNL.

„Este o primă întâlnire. O să mergem cu programul de guvernare, o să mergem cu măsurile cu care considerăm noi că trebuie luate urgent și chiar suntem optimiști, că trebuie să venim cu o soluție. Românii s-au săturat de clasa politică fără să aibă nicio soluție până în acest moment. Noi vom merge cu propunerea de premier la Cotroceni, așa este constituțional”, a spus, miercuri, președintele PSD, Marcel Ciolacu.

Liderul PSD a evitat un răspuns clar când a fost întrebat care va fi poziția social-democraților în situația în care președintele Klaus Iohannis va desemna tot un premier liberal.

„Consider că și noi și domnul președinte suntem obligați să respectăm Constituția”, a spus Marcel Ciolacu.

PNL și PSD, întâlnire la Palatul Parlamentului

O întâlnire a liderilor PNL și PSD, pentru formarea unei eventuale majorități guvernamentale, ar urma să aibă loc joi după-amiază, începând cu ora 16.00, la Palatul Parlamentului. Din delegația PSD ar urma să facă parte președintele formațiunii, Marcel Ciolacu, secretarul general, Paul Stănescu, Sorin Grindeanu, prim-vicepreședinte, precum și vicepreședintele Mihai Tudose.

„Legătura cu PSD este ținută de președintele partidului cu președintele Partidului Social Democrat. Nu știu exact care este ora. În mod normal, în această seară vom sta de vorbă și cu cei din PSD. Nu avem o oră și o locație. Vă pot spune sigur că eu și dl. Flutur nu vom merge în Kiseleff (sediul central al PSD - n.r.). Putem să ne vedem oriunde”, spunea miercuri liberalul Rareș Bogdan.

Atât liderii PNL, cât și cei ai PSD susțin că propria formațiune trebuie să dețină funcția de premier.

Liderii PNL s-au întâlnit, miercuri, tot la Palatul Parlamentului, cu reprezentanții USR.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel