Rareș Bogdan tună și fulgeră: ”Noi am fost sub o presiune publică pe care PSD a dus-o”. Culise din ședința coaliției pe pensii: nu a fost găsită sursa de finanțare

Rareș Bogdan spune că a existat o presiune publică a PSD, incorectă, asupra PNL. 

Europarlamentarul Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL, declară, la Digi24, în emisiunea realizată de Cosmin Prelipceanu, după ce Legea Pensiilor a trecut de Senat, în doar 7 ore, că „noi am fost sub o presiune publică pe care PSD a dus-o complet necolegial și incorect, începând de jos, afirmând pe toate canalele, cu toți comunicatorii, că PNL se opune creșterii pensiilor. Complet fals! PNL nu s-a opus și nu se opune creșterii pensiilor. Știm că cei 4,9 mil. de pensionari au nevoie de creștere de pensii după ce puterea de cumpărare a scăzut. Am spus clar că indexarea trebuie să se realizeze și trebuie să vedem cu cât putem crește diferența de pensii. Doamna Bucura - Oprescu a venit cu acest 40% ireal, pentru că o parte din pensii nu vor crește deloc pe 1 septembrie, altele vor crește cu 83%, altele cu 20%. Real, media creșterii este de 23% pentru 2024”. 

Singurele condiții în care vor fi bani pentru creșterea pensiilor în septembrie 2024

Liberalul a mai dezvăluit că, ”în urmă cu o zi, la discuțiile din coaliție, dl. Boloș a afirmat, în continuare, că nu există acești bani (pentru majorarea pensiilor din septembrie 2024), că banii respectivi nu pot fi obținuți decât prin măsuri de combatere a evaziunii fiscale, numai că de doi ani ni se spune că vor fi introduse radarul mărfurilor, scanerul la granițele României. Nu am siguranța că acestea, împreună cu factura electronică, e-facturare, care ar putea aduce acești 10 miliarde vor fi realizate”. El spune că are încredere în ministrul PNL, dar nu are încredere în conducerea de la Mari Contribuabili sau în cea de la Vămi. ”În ăștia doi nu am încredere” spune Rareș Bogdan, acuzând totodată ANAF că s-a urcat cu picioarele pe microîntreprinderi: ”Presiunea ANAF nu este pe marii evazioniști”. 

”Dacă se rezolvă, vor fi bani pentru anul viitor. Nu am convingerea că vor fi și pentru 2025” spune Rareș Bogdan. Prim-vicele PNL a amintit momentul în care Marcel Boloș a declarat că, pentru a reuși să aibă bani de pensii, este necesar să fie crescute impozite și taxe. ”Noi l-am chemat la partid și i-am așa: dacă introduci o singură taxă, un singur impozit, te duci acasă” spune liberalul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel