Rareș Bogdan, ”veste proastă cancelarului Nehammer”, despre Austria. ”Anunț cu respect” și pentru von der Leyen

România în Schengen este un subiect ce deschide agența politicienilor, mai ales la nivel european. 

”Îi dau o veste proastă cancelarului Nehammer:
 
Austria nu mai este imperiu. Au trecut vremurile când împărăteasa Maria Tereza le-a pus ciobanilor români taxe așa de mari încât i-a alungat din Transilvania lor, peste munți, în Valahia. 
 
Ungaria are miliarde de euro suspendate din cauza nerespectării statului de drept, Polonia la fel.

Nu și Austria, care blochează accesul României și Bulgariei în Schengen și încalcă Tratatul fără să aibă nici un motiv plauzibil.

E un mister de ce nu a declanșat Comisia Europeană procedura și contra Austriei, care a încălcat 5 articole ale Cartei Drepturilor Fundamentale din UE.

2. -imagine fara descriere- (rares-bogdan-captura-video_77066500.jpg)
 
Prin blocarea României și Bulgariei s-au adus pagube de sute de miliarde de euro nu doar acestora, ci întregii economii europene. Dacă tot promovează doamna von der Leyen Green Deal și cere emisii zero, o anunț cu respect ceva:

- În fiecare an, camioanele care așteaptă și 24 de ore la frontiere generează 46.000 de tone de dioxid de carbon.

Și totuși Austria a scăpat, când exact Comisia Europeană, gardianul Tratatelor, ar trebui să-i ceară despăgubiri.
 
În Consiliul JAI de peste două săptămâni, Europa are șansa istorică de a elimina abuzul comis împotriva cetățenilor români și bulgari. În cazul unui vot negativ al Austriei, cer respectuos statelor membre Schengen să-și dovedească respectul și susținerea pentru România și Bulgaria și să renunțe din proprie inițiativă la a-i mai discrimina pe români și bulgari pemițându-le accesul în țările europene prin porțile de intrare sau culoarele Schengen.

Dovadă de bună-credință.

Și sigur, românii și bulgarii ar putea controla la sânge camioanele, mașinile mici și trenurile austriece, ca nu cumva să se strecoare migranți ilegali prin intermediul statului austriac” a declarat europarlamentarul PNL, Rareș Bogdan, în Parlamentul European. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel