Răscoală la Napoli. Jucătorii nesocotesc un ordin al patronului

Jucătorii echipei Napoli au refuzat să intre în cantonament până duminică.

Jucătorii echipei AC Napoli au decis să se întoarcă la casele lor după remiza de marţi cu RB Salzburg (1-1) din Liga Campionilor, în pofida ordinului patronului Aurelio De Laurentiis, care le-a cerut să intre în cantonament la baza sportivă Castel Volturno până duminică, relatează EFE.

Autocarul care trebuie să ducă jucătorii la baza sportivă după partida de marţi a părăsit gol stadionul San Paulo, după ce jucătorii au decis să meargă acasă în loc să intre în cantonament, nemulţumiţi de acest ordin al preşedintelui.

Napoli nu a mai gustat din cupa victoriei de trei meciuri în Serie A şi seceta a continuat şi în Liga Campionilor. Clubul Napoli nu a oferit explicaţii oficiale şi s-a mărginit să comunice că echipa s-a antrenat normal miercuri dimineaţă. Antrenorul Carlo Ancelotti şi staff-ul său tehnic au respectat însă ordinul lui De Laurentiis şi s-au deplasat la Castel Volturno la volanul autoturismelor personale.

Conform presei napoletane, jucătorii sunt nemulţumiţi de deciziile conducerii pe care le consideră injuste. Ancelotti a refuzat să se prezinte după meciul cu Salzburg la conferinţa de presă uzuală de după meci şi riscă o amendă pentru că nu a respectat protocolul UEFA. Singurul care a vorbit cu media a fost căpitanul Lorenzo Insigne, cu o scurtă intervenţie pe terenul de joc.

După antrenamentul de miercuri, jucătorii au plecat acasă şi clubul a anulat rezervările de la hotelul de lângă Castel Volturno.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel