Rasism în Italia: primul ministru de culoare, comparat cu un urangutan

cecile kyenge dece
cecile kyenge dece

Un parlamentar italian, membru al unui partid ce se opune imigrației, l-a comparat pe primul ministru de culoare al Italiei, Cecile Kyenge, cu un urangutan, relatează Reuters.

Cecile Kyenge, cetățean italian orginar din Republica Congo, a fost numită ministru al Integrării în aprilie. Roberto Calderoli, vicepreședinte Senatului italian, a declarat, sâmbătă: ”Iubesc animalele - lupii și urșii, după cum toată lumea știe - dar când mă uit la poza lui Kyenge nu pot să nu mă gândesc, fără să spun că ea chiar este unul, că are trăsăturile unui urangutan”. El a adăugat că ministrul Integrării încurajează imigranții ilegali și că ar trebui să fie membru al guvernului din propria sa țară.

Majoritatea atacurilor rasiste la adresa proaspătului ministru au venit din partea grupărilor de extremă dreapta: ”maimuță congoleză”, ”Zulu”, ”negrul anti-italian”, sunt câteva dintre jignire rasiste aduse membrului Executivului italian.

Un membru al partidului Liga Nordului a fost exclus săptămâna trecută din familia sa europeană, Europa Libertății și Democrației, din cauza remarcilor rasiste la adresa lui Kyenge. Mario Borghezio a atacat-o pe Cecile pretinzând că aceasta vrea să impună ”tradiții tribale” în Italia, din postura de membru al guvernului ”bonga bonga”, aluzie la petrecerile fostului premier Silvio Berlusconi, supranumite ”bunga bunga”.

Cecile Kyenge desfășoară o campanie care dorește să faciliteze procesul prin care imigranții își pot câștiga cetățenia italiană. Mai mult, ea susține o lege conform căreia oricine s-a născut pe pământ italian este prin definiție cetățean al Peninsulei.

Parlamentarul care a jignit-o pe Cecile, Calderoli, și-a cerut scuze protocolare față de ministru, spunând că remarcile sale au fost făcute într-un context electoral.

”Nu vreau să mă adresez persoanei Calderoli, ci lui Calderoli ca reprezentant al unei instituții: reflectează la ce vrei să reprezinți prin limbajul tău”, a fost singurul răspuns al ministrului jignit, într-o declarație pentru agenția de știri AGI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel