EXCLUSIV  Răspuns pentru cei care spun că Rusia avea dreptul să preia Crimeea pentru că a fost teritoriul ei. Istoricul Mihail Dobre, explicații / video

Sursa foto: https://www.freepik.com/, @grebeshkovmaxim
Sursa foto: https://www.freepik.com/, @grebeshkovmaxim

Mihail Dobre, diplomat și istoric, fost ambasador al României la Vatican, a fost invitat la emisiunea #Rezist, cu Oana Stănciulescu, unde a vorbit despre războiul din Ucraina și preluarea Crimeei de către Rusia. 

Mihail Dobre a subliniat că, din păcate, chiar și în România, există persoane care legitimizează acțiunile Rusiei și afirmă că preluarea Crimeei de către Rusia ar fi fost justificată deoarece Crimeea a fost teritoriu rusesc.

„Întotdeauna am avut o pluralitate de poziții cu privire la diversele conflicte internaționale. Și acum vedem această pluralitate. Din păcate, inclusiv pe teritoriul României, sunt diverși oameni care legitimează acțiunile Rusiei. Sunt mulți care spun că era normal că Rusia să preia Crimeea pentru că a fost teritoriul Rusiei.”, a spus Mihail Dobre. 

 

Cum le răspunde acestor oameni

Mihail Dobre a susținut că, în ceea ce privește Crimeea, acesta era situată pe teritoriul Ucrainei și, conform acordurilor anterioare, Rusia nu avea dreptul să conteste acest fapt. Istoricul a mai subliniat faptul că nu ar trebui să ne bazăm pe argumente istorice în luarea deciziilor politice, deoarece acest lucru poate genera riscuri semnificative.

„Avem un răspuns foarte simplu: în momentul în care a dispărut URSS-ul, frontierele interne au devenit frontiere internaționale, s-au încărcat de tot conținutul juridic presupus de calitatea de frontieră internațională. Despre asta discutăm. Crimeea era pe teritoriul Ucrainei, era teritoriu ucrainean. Rusia nu putea să conteste acest lucru. Au fost diverse acorduri. Au făcut un acord cu privire la baza militară rusă din Sevastopol, în Crimeea, era baza militară năvală a URSS. A fost un tratat bilateral ruso-ucrainean semnat în 1997. Au fost elemente legate de statutul bazei, cu alte cuvinte, existau forme de reglementare.

Dacă mergem pe logica celor care spun că: „Era teritoriul Rusiei, Rusia putea să-l ia", ne punem firesc întrebarea: „De când deținea Rusia acel teritoriu?”. 1780 și puțin peste, da? Eu i-aș întreba pe românii care zic acest lucru, că era teritoriul Rusiei, cum ar gândi dacă s-ar spune că rușii au luat Basarabia în 1812, câteva decenii după, o perioada foarte scurtă. Se aplică și în acel caz formula „E teritoriul Rusiei”? Cumva, ar putea să justifice o asemenea formulă?

Eu zic că e bine să nu ne ducem în formula aceasta istorică. Dacă te duci în istorie, ca argumente pentru decizii politice, riști foarte mult.", a spus Mihail Dobre. 

 

2. -imagine fara descriere- (mihail-dobre_22866200.jpg)

 

„Rusia s-a înșelat amarnic"

Mihail Dobre a vorbit despre importanța respectării dreptului internațional, care implică principii precum respectarea integrității teritoriale a statelor, neamestecul în treburile interne și abținerea de la utilizarea forței între state.

„Avem însă o realitate întemeiată pe dreptul internațional. Dreptul internațional înseamnă principii de drept internațional. În rândul acelor principii sunt sacrosante: respectarea integrității teritoriale a statelor, neamestecul în treburile interne, abținerea de la utilizarea forței și a folosirii forței în raportul dintre state. Despre asta discutăm dacă vrem să avem ordine.

Este loc pentru diplomație, problema este că Rusia nu prea are spațiu de manevră în zona diplomatică pentru că Rusia s-a înșelat amarnic în momentul în care a început campania militară împotriva Ucrainei, a ceea ce au numit „operațiune militară specială”.

A fost o lipsă de percepere corectă de către instituțiile statului rus cu privire la capacitatea Ucrainei de a rezista, iar acum ei sunt în situația de a se confrunta cu acel fapt, pentru că Rusia nu poate să-și utilizeze întreaga capacitate de mare putere. Nu poate pentru că, fiind mare putere, are angajamente multiple, ca atare ea încearcă să câștige cât mai repede războiul cu Ucraina pentru a-și impune termenii. Rusia are deja termenii anunțați.", a spus Mihail Dobre la emisiunea #Rezist, cu Oana Stănciulescu, de pe DC News și DC News TV. 

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel