Laura Bîlcea, fiica milionarului Ioan Crișan, a fost lăsată liberă, joi seara, de judecători.
CITEȘTE ȘI - Fiica milionarului Ioan Crișan de la Arad, lăsată liberă / Update: Prima reacție a Laurei Bîlcea
Joi seara, judecătorii au lăsat-o liberă pe Laura Bîlcea, fiica milionarului Ioan Crișan, mort la Arad în 2021, când mașina i-a luat foc instant. Femeia a fost acuzată de către procurori că fi plătit 100 de mii de euro cash pentru lichidarea tatălui său, în urma denunțului unui frizer care ar fi asamblat bomba.
La emisiunea Sinteza Zilei, la Antena 3 CNN, a intervenit telefonic Liviu Chesnoiu, psiholog criminalist,â
„Am avut foarte multe cazuri de genul acesta. Dacă nu îi prindem în 72 de ore, ei devin din ce în ce mai puternici. Ea nu a declarat nimic, deoarece tot ce spui poate fi folosit împotriva ta, iar pentru că nu a zis nimic, nu avem ce să comentăm, ce să analizăm. Sunt niște lacune, pentru că această femeie are un intelect superior, are un coeficient de inteligență și nu ai cum să o prinzi decât dacă e anchetată de un bun judiciarist, cu foarte multă experiență.
Înțeleg faptul că nu vrea să declare nimic, dar poate o convingem să facă testul poligraf, poate îl testăm la poligraf pe frizer. Acestă doamnă și-a dat seama că poate să piardă toată averea tatălui, pentru că tatăl avea pe cineva. “, a precizat psihologul criminalist Liviu Chesnoiu.
Moderatorul Mihai Gâdea a intervenit și i-a cerut lui Liviu Chesnoiu o opinie clară dacă Laura Bîlcea este cea care a comandat moartea tatălui său ori este doar o victimă a împrejurărilor morții misterioase a lui Ioan Crișan.
„Domnule colonel, vreau să știu: Credeți că ea este fiica asasină? Sigur, când auzi așa ceva, aproape că pare inimaginabil, dar de la Cain și Abel am văzut că se mai pot întâmpla și astfel de cazuri. Credeți că este o asasină sau este o victimă?“, a întrebat moderatorul Mihai Gâdea.
„Ar trebui să mă abțin, pentru că există prezumția de nevinovăție, dar nu-mi vine să mă abțin și-mi vine să spun că după flerul meu de polițist - nu vorbesc din cărți - care am prins criminali, după ce îi testam, dacă totul era OK, la revedere, dar dacă ieșea ceva în neregulă la poligraf, mă duceam în fața lor și le spuneam că testul poligraf nu l-au trecut.
Cei sinceri erau convingători, îi simțeam că vorbeau cu sufletul, pe când pe cei care mințeau sau se simțeau cu musca pe căciulă, dădeau înapoi, nu ziceau nimic. Sunt un detector de minciuni uman și de multe ori jumătate zic eu, jumătate zice aparatul. După flerul meu, păstrând prezumția de nevinovăție, este clar ce s-a întâmplat, dar trebuie să avem dovezi și probe beton ca să nu se respingă acest doar.
Nu avea nimeni de ce să facă această chestie. Era un om respectat, era un om care nu declanșa conflicte. Dacă cineva aude că pierde cașcavalul, vă dați seama...“, a conchis psihologul criminalist Liviu Chesnoiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu