Amalia Bellantoni a oferit un interviu, în exclusivitate pentru DC News, în care și-a exprimat poziția față de imaginile apărute astăzi în mediul online în care este văzută cum, împreună cu soțul și fiul său, lovește niște vârstnici.
Publicitate
Silvestru Șoșoacă a postat astăzi pe Facebook un filmuleț în care Amalia Bellantoni este văzută cum lovește, alături de soțul și fiul său, niște vârstnici. Am contactat-o pe aceasta pentru a-i cere un punct de vedere privitor la conjunctura în care a avut loc incidentul.
„Acel videoclip este o frântură, ultima parte dintr-o agresiune în care au am fost bătută de către niște indivizi, 7 persoane. Mi-a fost spart telefonul, am primit pumni la stomac, am fost bătută și trasă pe jos, iar acea filmare este exclusiv ultima parte din acel incident, în care soțul și familia au sărit să mă apere. Am fost strangulată, mi-au fost sparte căni de cafea în cap și totul este organizat de către șeful de post din localitatea mea, comuna Belciugatele, județul Călărași, cu care sunt în război din cauza faptului că l-am denunțat că deține are activități contrare statutului polițienesc și de asemenea am denunțat faptul că fiul lui a fost prins drogat la volan și împotriva căruia nu s-au luat măsuri.
Mai mult, pe surse, acest fiu al șefului de post, care locuiește chiar în incinta postului de poliție din comună, este și un dealer de droguri și le distribuie în fața școlii unde eu predau limba franceză.
Mi-a fost incendiat și autoturismul, am fost amenințată de șeful de post că voi fi împușcată etc. Am făcut nenumărate petiții domnului Cătălin Predoiu, am fost în audiență, am fost și la șeful IPJ Călărași. Totuși, am descoperit că șeful de post este ținut în acea poziție pentru că urmează să candideze la alegerile locale“, a precizat, pentru DC News, Amalia Bellantoni, adăugând că ea nu candidează la alegerile locale.
Amalia Bellantoni ne-a us la dispoziție și o fotografie din momentul în care era strânsă de gât de un bărbat și un clip video din momentul în care a fost agresată, care poate fi vizualizat aici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu