Valentin Iordache, purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, a spus ce au transmis transportatorii aerieni cu privire la măsurile de protecţie din avioane.
Valentin Iordache, de la CNAB, a declarat, în cadrul DEZBATERII ONLINE „Criza coronavirusului: Reguli obligatorii pentru o relansare responsabilă”, organizată de DC Media Group, despre mesajul pe care l-au transmis operatorii de transport aerian în contextul măsurilor de protecţie necesare pe timpul pandemiei.
„Probleme vor fi pentru toată lumea şi noi suntem conştienţi că se vor sparge toate în capul nostru. Dar facem tot ce putem şi asta înseamnă un mare număr de oameni din aeroport care lucrează în acest sens, atât la plecări cât şi la sosiri asistă pasagerii, îi însoţesc, asigură un flux normal pe întreg traseul.
În avion este un pic altceva. Aici Asociaţia Transportatorilor Aerieni (IATA) care este o asociaţie foarte puternică a avut o poziţie foarte fermă şi foarte calmă. Ei au spus ‚OK, acceptăm masca, acceptăm echipament de protecţie, acceptăm orice credeţi că este necesar dar nu vom lăsa niciun loc liber în avion dacă avem cerere pentru acel loc’”, a explicat Valentin Iordache.
VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu