O româncă din Chișinău a fost insultată de un taximetrist pentru că nu vorbea în limba rusă.
Laura Urschi, o avocată româncă din Republica Moldova, a fost insultată de un taximetrist pentru că nu a vorbit în limba rusă cu el, ci în limba română, limba de stat peste Prut, scrie Ziarul Național.
Se pare că șoferul de taxi, profund iritat că femeia a vorbit în limba română, a vrut să o dea jos din taxi în plină noapte, aceasta fiind nevoită să cheme Poliția. Ulterior, femeia a dat în judecată firma de taxi pentru dreptul de a vorbi limba română în propria țară.
Pe 12 octombrie 2022, prima instanță i-a dat câștig de cauză Laurei Urschi, deoarece i-au fost încălcate drepturile de consumator.
„Șoferul era obligat să îmi vorbească românește. Cu regret, am pierdut dosarul în litigiu administrativ contra Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării. Instituția respectivă mi-a dat parțial câștig de cauză, însă în bătaie de joc a schimbat în partea motivată declarațiile șoferului cu declarațiile mele, o confuzie cu aluzie(!), și a catalogat eronat discriminarea directă. Astfel, șoferul a fost absolvit de o eventuală condamnare”, preciza în octombrie 2022 Laura Urschi.
Litigiul nu s-a încheiat în 2022, pentru că firma de taxi, al cărei șofer a agresat-o verbal pe Laura Urschi, a contestat decizia la Curtea de Apel Chișinău.
„Nu cred că pentru ei (firma de taxi n.r.) conta suma de 5 000 de lei, stabilită în calitate de despăgubire de prima instanță. Presupun că acest precedent li s-a părut extrem de periculos, pentru că și alți clienți constrânși de șoferi, și nu doar, să vorbească în rusă ar fi putea acționa la fel ca mine. Sau ar putea constitui chiar un precedent judiciar și asta nu are cum să placă exponenților ruskii mir în Republica Moldova”, a mai spus femeia.
În final, Curtea de Apel Chișinău i-a făcut dreptate Laure Urschi.
„Epopeea „taxi” a luat sfârșit. Pârâtul nu a depus apelul motivat, astfel că a fost emisă încheierea judecătorească de a nu da curs cererii. Astfel, hotărârea primei instanțe a devenit definitivă, irevocabilă și, respectiv, executorie. Pârâtul a executat benevol hotărârea”, a punctat avocata Laura Urschi.
„Luptați pentru dreptul de a vorbi românește! Nu cedați, nu tolerați! Înregistrați video și audio pe acel vânzător sau prestator de servicii, care vă neglijează atunci când vă adresați românește sau va bruschează. Ulterior, anexați înregistrarea și adresați o cerere cu privire la constatarea discriminării la Consiliul pentru Egalitate. După ce aveți decizia Consiliului, vă adresați în judecată. Legea e de partea noastră! Suntem în propria țară și nimeni nu are dreptul să ne impună să vorbim limba rusă, limba ocupantului și agresorului”, a mai spus Laura Urschi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News