Răsturnare de situaţie cu vaccinul anti COVID-19. AstraZeneca, ŞTIREA ZILEI

Compania AstraZeneca, care lucrează în colaborare cu universitatea Oxford pentru un vaccin anti COVID19, a venit cu ştirea zilei după ce a oprit testele. 

"Încă am putea avea un vaccin până la sfârşitul anului, începutul anului viitor", a declarat directorul general al companiei, Pascal Soriot, în cadrul unei conferinţe desfăşurată online, găzduită de grupul media Tortoise, şi potrivit comentariilor confirmate de un purtător de cuvânt al AstraZeneca, conform Agerpres. 

Soriot a explicat, însă, că decizia de a relua studiile clinice nu revine grupului său, ci unui comitet de experţi independenţi.

În cadrul conferinţei, directorul francez a reiterat că o astfel de pauză în studiile clinice nu este anormală, însă a avut mai multă rezonanţă având în vedere interesul manifestat faţă de acest vaccin, considerat unul dintre cele mai promiţătoare la nivel mondial.

Decizia suspendării studiilor clinice a fost luată după declanşarea unei boli potenţial inexplicabile, posibil un efect secundar grav, la un participant la studiu, din Marea Britanie, notează AFP.

Zeci de mii de voluntari testaţi



Vaccinul dezvoltat de AstraZeneca şi Universitatea Oxford, unul dintre proiectele occidentale cele mai avansate, este testat pe zeci de mii de voluntari din Regatul Unit, Brazilia, Africa de Sud şi, din 31 august, Statele Unite, în cadrul celei de-a treia şi ultima fază a testelor clinice, pentru verificarea siguranţei şi eficacităţii.

În cea mai recentă actualizare a datelor, publicată miercuri, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) enumeră 35 de vaccinuri candidat evaluate în prezent în cadrul studiilor clinice desfăşurate pe subiecţi umani la nivel mondial. Nouă dintre acestea se află deja în etapa finală sau sunt pe cale să intre în acest stadiu.

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) estimează că ar putea dura cel puţin până la începutul anului 2021 ca un vaccin contra COVID-19 să fie gata pentru aprobare şi disponibil în cantităţi suficiente pentru utilizare la nivel mondial.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel