RĂSTURNARE de SITUAȚIE în cazul morții copiilor din Iași: Nici urmă de struguri în stomac

Răsturnare de situația în cazul celor doi frați din Iași. Autopsia a arătat că micuții nu au murit din cauza strugurilor stropiți. 

Cauza preliminară a morții celor doi copii de un an și jumătate, respectiv trei ani este intoxicația. Inițial, s-a crezut că ar fi vorba despre ingestia strugurilor din curte, care erau stropiți cu insecticid. 

Moartea a fost cauzată însă, de o substanță extrem de toxică, probabil otravă de șobolani. 

Directorul IML Iași, prof. dr. Diana Bulgaru-Iliescu, a declarat pentru Ziarul de Iași că „după ce am găsit în urma necropsiilor, după foile de observaţie, după istoric, este vorba despre o intoxicaţie. Este cu siguranţă o substanţă cu toxicitate foarte mare, un pesticid, posibil să fie o otravă pentru şoareci, rozătoare, avem nişte căi să ne dăm seama, dar încă nu am ajuns acolo, vom căuta în continuare. Nu este ceva de stropit via, cu siguranţă, garantez pentru asta, substanţele folosite în acest scop au toxicitate foarte slabă, nu pot să dea decât simptomatologie digestivă, nu deces. Este posibil şi să fie o cale de pătrundere inhalatorie şi nu digestivă, iar asta va face lucrurile foarte greu de stabilit”. 

La niciunul dintre cei doi copii nu au fost găsite urme de struguri. La unul dintre ei, a fost constatată existența unei substanțe de culoare rozalie. 

Cauza exactă a morții, substanța cu pricina, va fi stabilită după un lung proces. 

Amintim că mama celor doi frați a susținut că le-a dat acestora să mănânce struguri care erau stropiți cu insecticid.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel