Mai sunt zece zile până la alegerile prezidențiale din Republica Moldova. Cu toate acestea, un nou sondaj indică un număr foarte mare de cetățeni nehotărâți.
Preşedintele în exerciţiu al R. Moldova, Igor Dodon, şi fostul premier Maia Sandu sunt creditaţi cu cele mai mari şanse să ajungă în turul doi de scrutin. Totodată, Igor Dodon, Maia Sandu și Renato Usatîi s-ar clasa pe primele trei poziții în cadrul scrutinului prezidențial din 1 noiembrie. Cel puțin asta arată datele sondajului „Barometrul Opiniei Publice” (BOP).
În cadrului primului tur de scrutin Igor Dodon este creditat cu 23,2% din intenţiile de vot, iar Maia Sandu, cu 19,7% din preferinţe, potrivit rezultatelor sondajului. Cei doi sunt urmaţi de Renato Usatîi cu 10,9% şi Violeta Ivanov, cu 4,8% dintre opţiuni. Totodată, în cadrul turului II al alegerilor prezidențiale, Igor Dodon s-a impune în fața Maiei Sandu, cu 32,2% față de 31,4%.
Potrivit analizei, 27,6% dintre respondenți nu sunt deciși cu cine vor vota la alegerile de pe 1 noiembrie, iar candidații unioniști, Dorin Chirtoacă, Ocravian Țîcu și Tudor Deliu vor cumula împreună 3,1%.
Dacă duminica viitoare s-ar desfășura alegeri parlamentare anticipate, în legislativ ar accede Partidul Socialiștilor (PSRM), Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), Partidul „ȘOR”, formațiunea „Partidul Nostru” și Partidul „ȘOR”. Celelalte formațiuni nu ar trece de pragul electoral de 5%. Sondajul a fost realizat în perioada 8-20 octombrie. În cadrul acestuia au participat 1124 de persoane adulte din 13 regiuni geografice. Eroarea maximală este de +3%.
Alegerile prezidențiale vor avea loc pe 1 noiembrie 2020. În cursă sunt înregistrați opt concurenți electorali, dintre care șapte desemnați de formațiuni politice și actualul președinte al țării, în calitate de candidat independent, dar susținut de PSRM. Pentru a fi declarat valabil, la scrutin trebuie să participe cel puțin 1/3 din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale, informează Ziarul de Gardă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News