Răsturnare de situație în vreme de criză. Dovada că există o ȘANSĂ uriașă. ”Cu cât te lupți mai mult, cu atât devii mai puternic”

Situația de astăzi a firmelor din România și nu numai, din lume, mi-a amintit de un pasaj dintr-o carte, care demonstrează că vremurile de criză pot fi salvatoare, iar soarta micilor afaceri poate suporta o schimbare majoră într-o clipă. De această dată, nu vorbim de prăbușiri. 

Una dintre cele mai de succes femei din New York, descrisă de Dale Carnegie în cartea sa, ”Principiile succesului”, a început afacerea la 40 de ani. Alice Foote MacDougall povestește cum avea totul până când s-a căsătorit la 21 de ani cu un bărbat care aparent avea o situație financiară bună. Provenea dintr-o familie bogată și a fost educată să fie ”inutilă”. După doar trei luni, își pierduse toate speranțele cu privire la banii soțului său, după 10 ani a venit criza, avea sănătatea la pământ, nu avea bani, bogăția sa fiind cei trei copii. A făcut orice ca să facă bani, a cusut, a cântat, a făcut conserve, însă, cum banii nu ajungeau, doar o afacere o putea salva. Nu doar că nu avea pregătire, dar nu mai era nici tânără, avea 40 de ani, dar arăta de 50

A început cu 38 de dolari

A început o afacere cu cafea, soțul său avrs un ”amestec delicios din diferite arome de cafea”. Avea doar 38 de dolari pe numele său. A închiriat un birou micuț, iar șansele pe care ceilalți i le dădeau erau de maximum șase luni. 

Spune că, deși a reușit să vândă ceva, ”eram extrem de săraci, aveam din ce în ce mai multe facturi și niciun ban cu care să le plătim.” Muncea de dimineața, de la ora șase, până târziu în noapte, inclusiv în serile friguroase se iarnă. 

Mărturisea că-n fiecare moment în care se descuraja, își amintea versurile lui Robert Browning: ”Cel care nu s-a uitat niciodată în urmă și a mers cu pieptul înainte, nu s-a îndoit niciodată că norii se vor risipi”. 

Afacerea cu restaurantul a început-o când și-a dat seama că cheltuia 2.000 de dolari/an pe publicitate, la vremea aceea. S-a gândit că dacă ar închiria un magazin din acei bani, ar fi mai vizibilă. ”Persoana care mi-a închiriat spațiul mi-a spus că aproximativ 300.000 de oameni vor trece prin fața magazinului în fiecare zi. Îmi imaginam vânzări de cel puțin 50.000 de kg de cafea zilnic.  Am vândut două kilograme în prima zi” își amintește MacDougall. După doi ani în acest ritm, i-a fost recomandat să închidă magazinul. Însă n-a putut s-o facă, a cerut încă șase luni. 

Momentul schimbării, o situație de criză

A continuat în acest ritm apăsător, al pierderii până într-o seară ploioasă și vânt puternic: ”Culoarele gării și sălile de așteptare erau pline de oameni abătuți. N-ar fi frumos dacă aș putea ajuta câțiva dintre bieții oameni? - m-am gândit eu. Fără să stau pe gânduri, am cerut să mi se aducă de acasă aparatul de copt vafe. Am făcut vafe și cafea și le-am oferit gratis. (...) Le-au plăcut atât de mult încât au insistat să le servesc vafe și cafea în fiecare zi”. 

Afacere de două miloane de dolari

În doar o lună, soarta sa s-a schimbat radical. Coada la restaurantul său micuț de lângă Gara Centrală era de jumătate de stradă. După cinci ani, avea deja cinci restaurante, iar afacerea sa valora 2 milioane de dolari. 

”Greutățile au și partea lor bună. Cu cât te lupți mai mult, cu atât devii mai puternic. Frigul, foametea și durerea nu înseamnă nimic. Toate trec” spune Alice Foote MacDougall, conform cărții ”Puterea succesului”, de Dale Carnegie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel