Marcel Ciolacu va rămâne cel mai probabil premier al României într-o Coaliție din care vor mai face parte pe lângă PSD și PNL și UDMR.
Potrivit celor de la Antena 3 CNN, liderul social democrat Paul Stănescu a fost cel care a confirmat că Marcel Ciolacu va conduce și următorul executiv. Sursa citată mai precizează că Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD, a precizat azi la Parlament că mâine vor fi consultări la Palatul Cotroceni.
Cu alte cuvinte e nevoie de un Guvern iar acesta va fi format pe repede înainte până la Crăciun.
Ulterior, Paul Stănescu a revenit după doar 30 de minute și a spus că „încearcă să-l convingă pe Marcel Ciolacu” pentru a accepta funcția de premier.
În cadrul unei intervenții telefonice la Antena 3 CNN analistul Bogdan Chirieac a transmis că decizia privind continuarea guvernării sub Marcel Ciolacu e o gură de oxigen în ceea ce privește stabilitatea și continuitate într-o perioadă extrem de tensionată în România.
„E o ușurare din toate punctele de vedere. Chiar și cei care nu îl plac pe Marcel Ciolacu și nu l-au votat la prezidențiale au motive să fie ușurați. E vorba de continuitate, lucrul cel mai important pentru România pe plan extern în acest moment. Același premier Marcel Ciolacu, aceeași alianță căci UDMR la guvernare aduce și un plus, ceea ce înseamnă că piețele financiare și bursiere vor primi mesajul că în România totul este în regulă.
Dacă mai urmează două - trei luni cu Klaus Iohannis la Cotroceni e stabilitate și la președinție. Rămâne de trecut acest hop cu prezidențialele, dar măcar nu e niciun fel de problemă că Guvernul nu e pro-european, pro-atlantist și pro-american. Se liniștește toată lumea, inclusiv în ceea ce privește ajutorul acordat Ucrainei care devine esențial”, a punctat Chirieac.
Analistul a adăugat în cadrul intervenției că, paradoxal, deși Iohannis e azi cel mai detestat politician din România, trebuie să asigure tranziția către un nou președinte iar alegerile prezidențiale trebuie organizate cât mai rapid.
„Alegerile prezidențiale nu pot fi întârziate mult. Va ieși lumea în stradă din cauza lui Klaus Iohannis. El în opinia mea trebuie să mai rămână trei luni la Cotroceni pentru imagine, dar e detestat profund de poporul român. Nu poți acumula tensiune socială degeaba. Trebuie să avem această supapă numită alegeri prezidențiale, poporul trebuie să voteze”, a conchis Chirieac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu