Rata şomajului a fost în iunie de 4,49 la sută, cu 0,07 puncte procentuale mai mică decât cea din mai 2012 şi cu 0,35 puncte procentuale sub cea din luna iunie a anului 2011, a anunţat, luni, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
Potrivit sursei citate, numărul total de şomeri a fost, la sfârşitul lunii iunie, de 404.114, mai mic cu 5.824 faţă de luna anterioară, scrie Mediafax.
"Din totalul şomerilor înregistraţi, 131.556 au fost şomeri indemnizaţi şi 272.558 neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a scăzut cu 5.645 persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a scăzut cu 179 persoane faţă de luna precedentă. Ponderea şomerilor neindemnizaţi în numărul total al şomerilor (67,45 la sută) creşte faţă de luna precedentă cu 0,92 puncte procentuale", se mai arată într-un comunicat.
În luna iunie a acestui an, comparativ cu luna precedentă, rata şomajului masculin a scăzut de la 4,82 la sută la 4,72 la sută, iar rata şomajului feminin a coborât, de asemenea, de la 4,26 la sută la 4,23 la sută.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu