Rata şomajului a scăzut la 4,6%, în decembrie 2017, anunţă INS.
Rata şomajului în forma ajustată sezonier a scăzut la 4,6% în luna decembrie a anului trecut, mai mică cu 0,1 puncte procentuale faţă de luna precedentă, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Rata şomajului la bărbaţi a fost cu 1,8 puncte procentuale mai mare decât la femei. Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna decembrie a anului 2017 a fost de 435.000 persoane, în scădere atât faţă de luna precedentă (443.000 persoane), cât şi faţă de aceeaşi lună a anului anterior (493.000 persoane).
[citeste si]
Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 3,7% pentru luna decembrie 2017 (4,5% în cazul bărbaţilor şi 2,7% în cel al femeilor). Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 74,6% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna decembrie 2017.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu