Din cauza carosabilului impracticabil din Capitală, autobuzele de pe liniile 106, 302 şi 185 circulă pe trasee scurtate, luni dimineaţă, fără ca vreo linie a Regiei Autonome de Transport București să fie blocată, a declarat Brânduşa Raeceanu, purtătorul de cuvânt al companiei, informează Mediafax.
Autobuzele de pe linia 106 întorc la Master în loc de Cartierul Roşu, cele de pe linia 302 întorc la Celofibrei în Şoseaua Alexandriei cu o staţie înainte de terminal, iar cele de pe linia 185 întorc la Valea Oltului deoarece nu se poate circula pe Drumul Cooperativei, susține Raeceanu.
"În rest se circulă pe toate liniile RATB. În timpul nopţii angajaţii RATB au circulat cu câteva mijloace de transport pe toate liniile de tramvaie şi troleibuze pentru a menţine reţeaua electrică de contact în condiţii bune de exploatare", a spus purtătorul de cuvânt al RATB.
Angajații companiei de transport au acționat pe perioada întregii nopți, pentru a curăța refugiile, a adăugat Raeceanu.
Capitala se află de luni, începând cu ora 12.00 până marţi, ora 2.00, sub avertizare de Cod portocaliu de ninsori abundente, avertizare valabilă pentru toată jumătatea sudică a ţării.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News