Banca Transilvania anunţă un prim set de măsuri imediate pentru susţinerea IMM-urilor şi a companiilor care lucrează cu banca, afectate de actualul context, una dintre acestea fiind reducerea ratelor de credit, pentru următoarele 6 luni, acolo unde se justifică, conform unui comunicat al băncii.
'Băncile pot juca un rol semnificativ în propagarea comportamentelor responsabile din punct de vedere social şi economic. Împreună cu Guvernul României, Banca Naţională a României şi cu marile companii private din economie putem lua iniţiativele de care societatea are nevoie.
Pe lângă măsurile de susţinere care vor fi implementate, Banca Transilvania se va plia pe planurile de susţinere ale altor bănci în cazul clienţilor comuni, acolo unde BT nu este banca principală deoarece în acest mod poate fi susţinut un număr mai mare de firme româneşti', declară Omer Tetik, director general, Banca Transilvania.
Măsurile care au intrat în vigoare marţi şi se aplică imediat sunt următoarele: reducerea ratelor de credit pentru următoarele 6 luni, până la 100% din aceste rate, acolo unde se justifică şi analizând impactul imediat şi pe termen mediu; documentaţia în baza căreia se vor aplica facilităţile pentru clienţi este minimală, tocmai pentru a evita birocraţia şi deplasările.
'Banca Transilvania invită la cooperare în cadrul ecosistemului de business românesc, în egală măsură băncile şi companiile. Este importantă inclusiv susţinerea reciprocă între companii pentru ca impasul generat de perioada actuală să fie depăşit cu impact cât mai mic posibil', adaugă Omer Tetik. BT precizează că este deschisă şi va coopera cu celelalte bănci, în interesul clienţilor creditaţi, acolo unde firmele au credite la mai multe instituţii financiare, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu