Guvernul va adopta joi o ordonanţă de urgenţă care va permite amânarea plăţii ratelor pe o perioadă de nouă luni, atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru cele juridice, a declarat, miercuri, Florin Cîţu, ministrul Finanţelor Publice.
Ministrul Florin Cîțu a declarat că dobânzile nu se cumulează, astfel încât să fie evitată posibilitatea ca după cele nouă luni debitorii să fie obligaţi să plătească imediat mai multe rate.
Marţi seară, Florin Cîţu a anunţat că o soluţie este 90% agreată cu băncile şi BNR, ultimele detalii fiind în lucru. La acel moment, ministrul vorbea despre o amânare la plată mai mică, „mai aproape de şase luni decât de trei luni".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News