Rating România. Moody’s a revizuit perspectiva de țară, la negativă

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Agenția de rating Moody’s a reconfirmat rating-ul aferent datoriei guvernamentale a României la Baa3/A-3 pentru datoria pe termen lung și scurt în valută și în monedă locală și a modificat perspectiva de țară de la stabilă la negativă, informează Ministerul Finanțelor.

Decizia agenției de reconfirmare a ratingului de țară are la baza potențialul de creștere economică al României, chiar și în contextul pandemiei cu virusul SARS-CoV-2, precum și capacitatea instituțională moderată a statului român. Agenția apreciază că România are o economie mai mare și cu o creștere mai rapidă decât alte state din aceeași categorie de rating (Baa3), susține ministerul.

"Anunțul Moody’s confirma că prioritățile actuale ale Ministerului Finanțelor Publice, respectiv adoptarea și implementarea măsurilor fiscal-bugetare pentru combaterea crizei COVID-19 și relansarea economică a României sunt corecte și responsabile. Numai după adresarea acestei crize fără precedent vom putea vorbi despre consolidare fiscală", precizează Florin Cîțu, ministrul Finanțelor Publice.

Ce a precizat Agenţia Moody's

Agenția de rating precizează că modificarea perspectivei a avut în vedere deteriorarea structurală a finanțelor publice, agravată de creșterea datoriilor pe termen lung ca urmare a reformei pensiilor adoptate în 2019, precum și deteriorarea poziției externe a României.

Factorii care pot conduce la o revenire a perspectivei de țară sunt îmbunătățirea colectării taxelor și impozitelor, reducerea cheltuielilor curente, însoțite de alte măsuri care ar influența pozitiv sustenabilitatea fiscală (creșterea cheltuielilor de investiții și reducerea constantă a deficitului de cont curent fiind amintite de agenție), potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel