Raul Rusescu, atacantul celor de la Academica Clinceni, i-a răspuns în miez de noapte lui Mihai Stoica, managerul FCSB, după ce oficialul l-a acuzat că a jucat cu mai multă determinare contra celor de la FCSB, pentru că ar urma să se transfere la CFR Cluj din vară.
Publicitate
Insinuarea a fost făcută într-un comentariu pe pagina de Facebook a jurnalistului Costi Mocanu, după ce acesta a spus că "FCSB se aştepta ca Raul Rusescu să se dea la o parte cu ei".
"N-ai prins-o pe asta, moșule. Eu mă așteptam să joace ȘI cu CFR, nu să se dea la o parte cu noi", a replicat MM Stoica, după care a spus că sunt informaţii conform cărora Rusescu ar fi ajuns la o înţelegere cu CFR Cluj.
"Steaua l-a readus de două ori, când cariera lui intrase în impas. L-a reparat acum câteva luni, probabil n-avea bani să meargă la clinica lui Bourceanu. Sunt zvonuri că CFR i-a promis contract din vară. E de urmărit", a mai scris Mihai Stoica.
"Nu am folosit până acum această pagină pentru un drept la replică și nu credeam că o să am motive să o fac, dar ținând cont de ultimele postări și apariții publice, am simțit nevoia să scriu câteva rânduri.
Primul meu instinct a fost să te sun și să îți spun personal ce am de zis, dar ținând cont că pentru tine spațiul și opinia publică sunt mai importante, am decis să îți spun în același stil.
Ținând cont că sub îndrumarea ta am realizat prima mare surpriză din fotbalul românesc, sub îndrumarea ta am realizat a 2-a "remontada" istorică din epoca modernă a fotbalului românesc, sub îndrumarea ta am învins la București campioana Europei în exercițiu, sub îndrumarea ta am câștigat după mulți ani titlul, cu multe etape înainte de final, sub îndrumarea ta am realizat tripla, sub îndrumarea ta am realizat prietenii ce vor rămâne indiferent de cursul vieții, pe scurt sub îndrumarea ta m-am dezvoltat ca om și ca fotbalist, iar din lumea fotbalului tu ești persoana care mă cunoaște atât de bine și știe foarte bine ce înseamnă pentru mine un meci de fotbal și faptul ca urăsc sa pierd indiferent de activitatea pe care o practic.
Și cu toate astea, din cauza unei execuții lamentabile, să faci insinuările pe care le-ai făcut și sa creezi un nor de îndoială asupra mea și asupra a tot ceea ce reprezint este prea mult.
Te-am respectat tot timpul și o voi face și de acum încolo chiar dacă, pentru a masca altceva, ai aruncat cu noroi într-o persoană care a fost, este și va rămâne așa cum ai cunoscut-o acum 15 ani: respectuoasă, timidă, corectă și cu mare dragoste pentru sportul rege.
Mai mult ca sigur, în anii ce urmează, din varii motive, nu voi mai îmbraca tricoul roș-albastru, dar asta nu înseamnă că o să-mi trădez trecutul și o să lovesc în oamenii care au fost lângă mine.
Nu știu unde mă duce viața și, poate, în viitor, o să joc la o rivală a Stelei ( Academica Clinceni nu este o rivală ), repet: asta nu înseamnă că o să-mi trădez trecutul și o să lovesc în oamenii care au fost lângă mine.
Sunt mândru de ceea ce am realizat până acum și sunt și mai mândru pentru ca am făcut milioane de oameni fericiți (pe lângă cei care umpleau stadionul până la refuz).
P.S.- eu sunt nașul -nu am nicio ofertă și nicio promisiune de ofertă de la vreo echipă din prima ligă ( dă-mi contactul persoanei cu oferta de la CFR că poate o să am nevoie)", a scris Raul Rusescu pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu