Războaiele nu au luat pauză nici în noaptea de Revelion. Atac rusesc cu drone la Kiev / 15 morţi în Fâșia Gaza

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Noi atacuri au avut loc atât în Ucraina, cât și în Fâșia Gaza.

Într-o noapte în care toată lumea sărbătorea intrarea în noul an, oamenii din regiunile cuprinse de războaie s-au luptat să facă față noilor atacuri, soldate cu pierderi de vieți omenești.

În Ucraina, câteva incendii au izbucnit în Kiev şi cel puţin şase persoane au fost rănite în urma unui nou atac rusesc cu drone, a declarat miercuri primarul Vitali Kliciko, transmite Agerpres dpa.

Două persoane au fost transportate la spital, a scris primarul Kliciko pe Telegram.

Potrivit acestuia, resturi ale dronelor doborâte au căzut pe câteva clădiri în două cartiere ale oraşului.

Un foc a izbucnit pe un acoperiş şi într-un apartament într-un imobil rezidenţial, unde ultimele două etaje au fost avariate.

Apărarea antiaeriană a capitalei a fost activă, a mai scris Kliciko, care a publicat de asemenea fotografii cu un tramvai având geamuri sparte şi cu calea de rulare avariată în urma impactului resturilor de drone.

Potrivit Reuters, armata ucraineană a transmis că a doborât 63 din cele 111 drone lansate de Rusia în timpul nopţii asupra unor regiuni din Ucraina. Alte 46 de drone au fost doborâte de bruiajul electronic, a adăugat armata.

Nou atac israelian în Fâșia Gaza

Și în Fâşia Gaza a fost un nou atac. Apărarea antiaeriană a anunţat miercuri că 15 persoane au fost ucise puţin după miezul nopţii într-o lovitură israeliană asupra unei case din Jabalia, în nordul teritoriului palestinian devastat de război, relatează AFP.

"În timp ce lumea sărbătoreşte Noul An, noi întâmpinăm 2025 cu primul masacru israelian în Fâşia Gaza, la Jabalia", a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al Apărării civile, Mahmoud Bassal, anunţând un bilanţ de '15 morţi şi peste 20 de răniţi'.

Casa respectivă adăpostea trei familii refugiate din cauza luptelor, a mai indicat el.

Armata israeliană poartă din 6 octombrie o intensă ofensivă terestră şi aeriană în nordul Gazei, mai ales la Jabalia, al cărei scop declarat este de a împiedica regruparea luptătorilor Hamas.

După mai mult de 14 luni de război, situaţia umanitară este critică în enclava palestiniană, unde sute de mii de persoane au fost strămutate din cauza luptelor şi nevoite adesea să se adăpostească în corturi.

"Peste 1.500 de corturi care adăpostesc persoane strămutate au fost inundate în taberele din Gaza", a alertat miercuri Apărarea civilă, după un val de vreme rea în ultimele zile.

Două "proiectile", trase din centrul Fâşiei Gaza spre Israel

De cealaltă parte, armata israeliană a anunţat că două "proiectile" au fost trase din centrul Fâşiei Gaza spre Israel în noaptea de marţi spre miercuri, dintre care unul a fost interceptat, iar celălalt a aterizat într-o zonă nelocuită, scrie AFP.

Sirenele de avertizare au sunat la miezul nopţii (marţi, 22.00 GMT) în zona de vest a deşertului Negev, iar "două proiectile au fost identificate intrând pe teritoriul israelian dinspre centrul Fâşiei Gaza", a informat armata pe Telegram.

"Un proiectil a fost interceptat cu succes, iar al doilea a căzut într-o zonă deschisă", a adăugat aceasta.

Israelul anunţase deja sâmbătă, duminică şi luni că a fost vizat de proiectile trase din Fâşia Gaza, toate fiind interceptate sau căzute în zone nelocuite.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel