Război Afganistan. Trump, analiză serioasă

Președintele american Donald Trump încerca vineri să găsească o strategie pentru Afganistan și să decidă între susținătorii unui efort militar sporit în cel mai lung război al SUA și cei care sugerează să analizeze intervenția în Afganistan prin prisma pierderilor și a profiturilor, relatează AFP.

"Sunt în drum spre Camp David pentru o reuniune importantă pentru securitatea națională, frontieră și armată (pe care o facem rapid cea mai puternică văzută vreodată)", a scris Trump într-un mesaj pe Twitter. 

Trump, ca și ministrul său al apărării, care se reuniseră cu echipele lor în reședința prezidențială încărcată de istorie, au promis să ia o decizie "foarte curând".

După reuniunea de la Camp David, Donald Trump intenționează să se întoarcă la clubul său din Bedminster, în New Jersey, unde își petrece vacanța.

Reuniunea de la Camp David a durat patru ore, la ea participând între alții vicepreședintele Mike Pence, șeful Pentagonului, Jim Mattis, și H.R. McMasters, care conduce Consiliul de Securitate Națională.

Donald Trump a cerut la începutul lunii august ca la comanda celor 8.400 de soldați americani și 5.000 ai NATO să fie generalul John Nicholson, care a primit un sprijin ferm și foarte public din partea lui Jim Mattis în această săptămână, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel