Ciocnirile din Sudan au continuat în noaptea de duminică spre luni în Sudan, unde nici armata, nici puternica forţă paramilitară a generalului Mohamed Hamdane Daglo nu au reuşit să aibă câştig de cauză în pofida luptelor care au ucis cel puţin 100 de civili, inclusiv trei lucrători umanitari ai ONU, transmite AFP și BBC.
Conflictul mocnea de câteva săptămâni, iar semnele izbucnirii nu erau greu de citit.
De luni de zile, tensiunile din Sudan s-au generat între cele mai puternice două figuri din guvernul militar al Sudanului: generalul Abdel Fattah al-Burhan, liderul de facto al Sudanului de la lovitura de stat din 2019 și Muhammad Hamdan Dagalo (mai bine cunoscut sub numele de Hemedti), liderul Forțelor de sprijin rapid.
Acum, criza a escaladat. Sâmbătă au izbucnit lupte între cele două forțe în Khartoum, capitala Sudanului, și de atunci s-au extins în alte părți ale țării.
Încă nu este clar dacă conflictul se va limita la o scurtă încăierare, mai degrabă decât la un război la scară largă. Ambii politicieni spun că nu se vor opri să negocieze, scrie The Economist.
VIDEO
În timp ce răniţii se numără cu sutele de la începutul luptelor sâmbătă, potrivit medicilor, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) anunţă că "multe dintre cele nouă spitale din Khartoum care primesc civili răniţi nu mai au sânge, echipament de transfuzie, fluide intravenoase şi alte materiale vitale".
În capitala Khartoum, în unele cartiere curentul electric şi apa curentă au fost întrerupte de sâmbătă, pacienţii, printre care şi copii, şi rudele acestora "nu mai au ce să bea sau să mănânce", avertizează o reţea de medici pro-democraţie. Aceasta mai spune că este imposibilă externarea pacienţilor trataţi în siguranţă, ceea ce creează "un blocaj care împiedică ca toată lumea să fie îngrijită".
"Coridoarele umanitare" cu o durată de trei ore anunţate după-amiaza de beligeranţi nu au părut să schimbe situaţia pentru că zgomotele exploziilor şi împuşcăturilor nu s-au oprit în Khartoum.
Luptele au continuat noaptea între armata condusă de generalul Abdel Fattah al-Burhane şi Forţele de Sprijin Rapid (FSR), formată din foşti luptători participanţi la războiul din Darfur care au devenit auxiliari ai armatei înainte de a încerca să o înlăture de la putere sâmbătă.
O reţea de medici pro-democraţie a identificat 56 de civili, precum şi "zeci" de combatanţi ucişi şi peste 600 de persoane rănite.
Programul Alimentar Mondial (PAM) a suspendat ajutorul după ce trei dintre membrii personalului său au fost ucişi în Darfur, în contextul în care peste o treime din cei 45 de milioane de sudanezi aveau nevoie de asistenţă umanitară înainte de recenta izbucnire a violenţelor.
Martorii au raportat, de asemenea, focuri de artilerie la Kassala, în estul ţării.
Conflictul mocnea de câteva săptămâni, împiedicând orice soluţionare politică într-una dintre cele mai sărace ţări din lume. De la revolta populară care l-a răsturnat pe Omar al-Bashir în 2019, Sudanul a încercat să organizeze primele alegeri libere după 30 de ani de dictatură.
În timpul puciului care a pus capăt tranziţiei democratice în octombrie 2021, generalul Burhane şi generalul Daglo şi-au unit forţele pentru a îndepărta civilii de la putere. Însă rivalitatea lor a explodat sâmbătă.
De atunci, comunitatea internaţională a multiplicat apelurile la încetarea focului. Liga Arabă şi Uniunea Africană s-au întâlnit de urgenţă. La Cairo, ţările arabe au convenit să condamne violenţa şi să solicite o soluţie politică, o opţiune care nu a condus până acum la revenirea la tranziţia democratică în Sudan, ieşită în 2019 dintr-o dictatură islamico-militară de 30 de ani.
La rândul său, Uniunea Africană a anunţat că îl va trimite în Sudan pe preşedintele Comisiei sale, Moussa Faki Mahamat, "pentru a angaja părţile la o încetare a focului".
Aeroportul este închis, precum şi mai multe graniţe, în special cea cu Ciad. FSR a anunţat că a preluat controlul asupra aeroportului sâmbătă, dar armata a negat. Din Emiratele Arabe Unite, fostul prim-ministru civil Abdallah Hamdok, arestat de generalul Burhane în timpul puciului din octombrie 2021, a făcut apel la "împiedicarea oricărei interferenţe străine", scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu