Donald Trump avertizează că ar putea face 'mult mai mult' pentru a lovi economia Chinei.
Donald Trump a acuzat Beijingul de practici comerciale necinstite, inclusiv de transferuri forţate de tehnologii şi de furt de proprietate intelectuală. Preşedintele american a impus taxe vamale asupra a circa jumătate din toate bunurile chineze importate în SUA, estimate la circa 250 de milioane de dolari. Scăderea producţiei industriale raportate la sfârşitul lui septembrie în China arată că aceste taxe ar putea începe să afecteze Beijingul.
'Economia lor a înregistrat un declin substanţial şi aş putea face mult mai mult (ca să o afecteze) dacă aş vrea', a declarat Trump într-un interviu pentru Fox News. 'Nu vreau să fac aceasta, însă ei trebuie să vină la masa negocierilor', a continuat Donald Trump. O ocazie pentru negocieri între Trump şi preşedintele chinez Xi Jinping ar putea surveni la summitul G20 care va avea loc la sfârşitul lui noiembrie la Buenos Aires, potrivit The Wall Street Journal.
Washigtonul pregăteşte terenul
Cotidianul notează că Washigtonul pregăteşte terenul pentru summit şi susţine că secretarul Trezoreriei americane, Steven Mnuchin, şi directorul Consiliului Naţional al Economiei, Larry Kudlow, doresc o dezescaladare a războiului comercial.
'Ei au dus-o prea bine de prea mult timp', a mai spus Donald Trump despre chinezi în interviul pentru Fox News. 'Şi, sincer, presupun că ei cred că americanii sunt proşti. Americanii nu sunt proşti', a avertizat preşedintele Trump. Cu toate acestea, el a felicitat Beijingul pentru că a fost 'destul de ok' atunci când a ajutat Washingtonul în eforturile lui în vederea denuclearizării Coreei de Nord.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News