Sorin Grindeanu şi Victor Ponta nu reprezintă partidul în tentativa de preluare prin forţă a puterii executive a statului, transmit 39 de organizaţii PSD din ţară într-un comunicat de presă.
"Toate organizaţiile PSD din ţară au votat azi o Declaraţie comună prin care se desolidarizează de lovitura de stat de la Palatul Victoria. Excepţie fac doar două filiale, cea din Timiş, preşedinte Sorin Grindeanu, şi cea din Caraş-Severin, pentru că nu s-au întrunit, încă, în forurile de conducere, pentru a lua o decizie, deoarece preşedintele Ioan Mocioalcă nu a fost În judeţ", se precizează în comunicatul citat.
Majoritatea covârşitoare a filialelor PSD condamnă categoric tentativa ilegală şi neconstituţională a celor doi foşti membri ai partidului, Sorin Grindeanu şi Victor Ponta, de a prelua puterea executivă a statului român.
În toate aceste acţiuni ilegale, cei doi nu reprezintă Partidul Social Democrat şi nu au niciun drept să angajeze numele partidului într-un asemenea demers care contravine grav tuturor principiilor democratice şi constituţionale. Niciun for de conducere statutar al partidului nu i-a mandatat să întreprindă vreuna dintre aceste acţiuni ilegale, ceea ce înseamnă că cei doi acţionează strict în nume propriu, având întreaga răspundere, de orice natură, pentru faptele lor", se mai arată în comunicatul PSD.
[citeste si]
Documentul este asumat de organizaţiile din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov şi PSD Bucureşti, PSD Maramureş, PSD Mehedinţi, PSD Mureş, PSD Neamţ, PSD Olt, PSD Prahova, PSD Satu Mare, PSD Sălaj, PSD Sibiu, PSD Suceava, PSD Teleorman, PSD Tulcea, PSD Vaslui, PSD Vâlcea şi PSD Vrancea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News