Război în PDL: Berceanu vrea Congres extraordinar. Boc şi Blaga refuză

Radu Berceanu
Radu Berceanu

Radu Berceanu a cerut organizarea unui Congres extraordinar în care să se decidă echipa de conducere a partidului. Boc şi Blaga refuză însă varianta avansată de Berceanu şi susţin că în acest moment un astfel de Congres ar face mai mult rău partidului în vederea alegerilor locale.

"Eu cred că întreaga conducere ar trebui să declare un congres extraordinar. Există două variante: ori un congres extraordinar foarte rapid, în două săptămâni, ceea ce chiar şi rapid ar încurca puţin lucrurile pentru alegerile locale sau să stabilească de pe acum că pe data de 18 iunie, pe data de 28 iunie, nu ştiu, o dată la o săptămână, două, trei, după alegerile locale, va avea loc un congres de alegeri şi că întreaga echipă şi-a depus mandatul, dar că congresul va avea loc atunci, având în vedere că acum sunt alegerile locale", a spus la RFI Berceanu.

Radu Berceanu afirmă că "PDL a trecut în Opoziţie, nu e vorba de vreo alegere aici".

Un alt greu al partidului, Vasile Blaga, nu este însă de acord cu convocarea unui congres extraordinar.

"Nu este nevoie de congres. Este nevoie de mobilizarea partidului pentru a scoate la alegeri scorul pe care ni l-am propus. Nu face bine nici măcar lansarea pe piaţă a ideii de congres extraordinar. În acest moment, nu cred că este nevoie de aşa ceva. La ce ar ajuta? Ar fi deliciul presei. Opinia publică nu este interesată de ce se întâmplă în interiorul PDL", a declarat Blaga

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel