Război în Siria: Rusia critică planurile SUA

Rusia critică planurile SUA de a-i ajuta pe insurgenţi în stabilirea de zone sigure în Siria.

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a criticat planurile SUA de a ajuta grupările rebele din Siria în stabilirea de zone sigure, informează dpa. Acest lucru ar constitui o piedică în calea preluării controlului asupra zonelor ce se învecinează cu Turcia şi Irak, a declarat Lavrov în timpul conferinţei sale anuale, organizată în mod tradiţional la începutul fiecărui an la Moscova.

'Anunţul că aceste zone vor fi controlate de grupări conduse de SUA, cu forţe de peste 30.000 de militari, stârneşte îngrijorarea că a început o cursă pentru divizarea Siriei', a spus Lavrov, citat de dpa. Potrivit lui Lavrov, acţiunile Washingtonului influenţează în mod negativ situaţia din Siria. 'Acţiunile pe care le urmărim astăzi arată că SUA nu doresc menţinerea integrităţii teritoriale a Siriei', a subliniat Lavrov, potrivit agenţiei de presă TASS.

De asemenea, şeful diplomaţiei ruse a declarat că sunt tot mai multe suspiciuni legate de legătura pe care SUA o are cu gruparea teroristă Jabat al-Nusra. Lavrov nu a exclus faptul că SUA doar vorbesc despre necesitatea contracarării acestei grupări, în timp ce în realitate o protejează, pentru a o folosi în scopuri proprii, informează agenţia de presă rusă.

Ministrul de externe al Rusiei a subliniat importanţa Congresului de dialog naţional pentru soluţionarea problemei siriene, congres ce va avea loc la sfârşitul lui ianuarie la Soci. Lavrov a precizat că acest congres nu contravine activităţii pentru reglementare a situaţiei din Siria care este desfăşurată de ONU, ci dimpotrivă, este menit să susţină aceste eforturi.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel