Război ISIS. SUA, întâlnire decisivă în coaliție

Reprezentanții celor 72 de țări membre ale coaliției internaționale conduse de Statele Unite pentru înfrângerea grupării Stat Islamic (ISIS) se vor reuni săptămâna viitoare, la Washington, pentru discuții asupra îmbunătățirii colaborării lor într-un moment cheie al luptelor pentru recucerirea Mosulului, în Irak, și a orașului Raqqa, din Siria, transmite agenția EFE, potrivit Agerpres.

Emisarul american pe lângă coaliția internațională împotriva SI, Brett McGurk, va conduce o serie de întâlniri ce vor avea loc pe 11, 12 și 13 iulie și care vor reprezenta a doua rundă oficială a mecanismului multilateral de la preluarea puterii, în ianuarie, de către președintele american, Donald Trump.

Reuniunea cea mai importantă este preconizată pentru data de miercuri, 12 iulie, când "toți cei 72 de membri ai coaliției vor purta discuții aprofundate asupra modalităților de accelerare a eforturilor coaliției pentru înfrângerea SI în zonele pe care încă le controlează în Irak și Siria", a informat miercuri Departamentul de Stat.

Coaliția va aborda de asemenea mijloacele de creștere a presiunii la nivel mondial contra ramurilor, filialelor și rețelelor grupării teroriste în alte țări.

Surse din Departamentul de Stat au precizat pentru EFE că reuniunea nu va fi una ministerială, ci se așteaptă participarea unor oficiali de rang mai mic, deși este posibil ca unele state să decidă trimiterea miniștrilor de Externe sau Apărare.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel