Război Israel-Hamas: Peste 400 de cetăţeni rezidenți americani au părăsit Gaza

foto: Freepik
foto: Freepik

400 de cetăţeni americani  au fost eliberați din Fâșia Gaza.

SUA au ajutat peste 400 de cetăţeni americani rezidenţi permanenţi legali şi alte persoane eligibile să părăsească Fâşia Gaza, a declarat marţi Departamentul de Stat, adăugând că în enclava asediată au rămas cetăţeni americani, informează Agerpres.

Gaza este bombardată de armata israeliană de când militanţi palestinieni ai Hamas au ucis pe 7 octombrie, potrivit Israelului, 1.400 de persoane şi au luat peste 240 de ostatici.

"Continuăm să lucrăm în parteneriat cu... Egiptul şi Israelul pentru trecerea în siguranţă a cât mai multor cetăţeni americani, membri ai familiilor lor imediate şi rezidenţi permanenţi legali din SUA", a declarat adjunctul purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat, Vedant Patel.

Aproximativ 1.000 de persoane, inclusiv 400 de cetățeni americani și membri ai familiilor lor, și-au exprimat dorința de a părăsi Fâșia Gaza, conform declarațiilor făcute săptămâna trecută de secretarul de stat al SUA, Antony Blinken.

"Aceasta este o situaţie continuă şi fluidă", a menţionat Vedant Patel marţi. Numărul cetăţenilor americani care vor putea pleca urmează să crească, a precizat el.

Peste 10.000 de persoane, aproximativ 40% copii, au fost ucise în bombardamentele lansate de Israel asupra Gaza, potrivit oficialilor locali din domeniul sănătăţii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel