RĂZBOI PSD-PNL, înainte de locale. Ministrul Popescu acuză un ”atac tip terorist”, oficialii PSD arată spre PNL: Două apeluri la 112, făcute de victimă

Virgil Popescu, ministrul Economiei, susține că ar fi avut loc un atac la adresa unor membri PNL din partea PSD Mehedinți. Ce replică a primit din partea unui social-democrat.

"INCREDIBIL la ce atacuri în stil terorist se pretează cei de la PSD Mehedinți! De aceea vin și transmit clar: NU vom tolera acțiunile de intimidare la adresa unor membri PNL! Tentativa de incendiere a mașinilor unor colegi liberali, de la Livezile, este un act violent, care nu trebuie tolerat de nimeni! Atacul în stil terorist a fost pus la cale de fiul unui candidat PSD la Consiliul Local din comuna Livezile! Nu pot să cred că primarul PSD Adrian Nănuți și Aladin Georgescu permit așa ceva! Vreți să moară oameni!?!?! Totodată, am încredere că autoritățile își vor face treaba, iar cel care a încercat să facă asta va fi pedepsit potrivit legii.

Iar faptul că există grade de rudenie între oficiali din Poliția Mehedinți și primarul PSD de la Livezile este doar o coincidență și nu are nimic de a face cu încercarea de a nu le permite criminaliștilor să se prezinte la locul faptei! Asta și sper! Că este doar o coincidență! Și stau să mă întreb: cum este posibil ca în anul 2020 să asistăm la asemenea atacuri de tip terorist, care pot pune în pericol viața unor oameni!?! Fac un apel clar pentru toată lumea: să fim civilizați! Fără atacuri de tip terorist și acțiuni de intimidare pe perioada campaniei electorale! Și un mesaj pentru contracandidații de la PSD: chiar dacă ne veți da foc, PNL va câștiga pentru că mehedințenii văd de ce mizerii sunteți în stare!", a scris Virgil Popescu pe Facebook.

Replica social-democratului Aladin Georgescu 

"PNL ASCUNDE VIOLENȚA SIMPATIZANȚILOR PRIN ACUZAȚII LA ADRESA PSD. Cu privire la informațiile apărute în presă, legate de incidentul petrecut la Livezile, fac următoarele precizări: Mă dezic total și dezaprob orice act de violență! Nu am promovat și nu încurajez, în campania electorală, scandaluri sau discuții care să degenereze în injurii, distrugerea bunurilor sau vătămarea corporală a persoanelor, fie ele de partea Partidului Social Democrat sau de partea celorlalte formațiuni politice! Din informațiile pe care le-am primit de la fața locului, la Livezile, ar fi fost vorba despre un scandal între un grup de persoane, simpatizanți PNL și fiul unuia dintre candidații PSD la Consiliul Local Livezile. Din păcate, totul a degenerat în acte de violență. S-au făcut două apeluri la 112, primul care anunța scandalul, făcut chiar de victimă, iar cel de-al doilea a anunțat incendierea autoturismului. Ne punem întrebarea, cum putea un bărbat transportat la spital cu ambulanța, cu traumatism cranio-facial, hemoragie conjunctivală și contuzii lombare, să mai incendieze mașina? Este o întrebare la care trebuie să răspundă autoritățile competente, în speță, Poliția Mehedinți.

"Să fie trași la răspundere vinovații!"

Cerem ca ancheta să fie făcută cu celeritate, astfel încât, să fie trași la răspundere vinovații, iar noi, să fim informați cu privire la cele întâmplate!Victima transportată la Spital le-a declarat anchetatorilor astăzi, că a fost agresată de un grup de simpatizanți ai Partidului Național Liberal care se aflau la un botez și erau în stare de ebrietate. Ca să ascundă faptul că l-au lovit, lovituri în urma cărora a avut nevoie de îngrijiri medicale, au înscenat incendierea mașinii. De altfel, se pare că în autoturismul pretins incendiat s-a găsit și o țigară, dar, repet, toate aceste detalii, trebuie să le confirme poliția.În altă ordine de idei, am intrat în ultima săptămână de campanie electorală și asistăm, nu doar în Mehedinți, ci în toate județele unde Partidul Național Liberal nu are șanse să câștige alegerile, la o serie de atacuri și provocări, prin care încearcă să denigreze membrii Partidului Social – Democrat.

În speța de la Mehedinți, cumnatul ministrului Virgil Popescu, fost lucrător SRI, este candidat la funcția de primar în Livezile și de aici, se pot trage, cu ușurință, concluziile! Nu este exclus ca tocmai candidatul PNL să fie unul dintre agresori!Îi asigur pe mehedințeni că din partea PSD nu au existat acte de violență nici în cazul acestui incident și mă dezic de astfel de practici! Noi am venit în fața oamenilor, cu fapte! Așteptam din partea PNL aceeași abordare, dar cum le lipsesc realizările, recurg la acuzații fanteziste. Membrii PNL au fost protagoniștii altei agresiuni petrecută în cursul săptămânii trecute, la Șimian, când un membru al echipei de campanie a PSD a fost amenințat cu sabia de un candidat PNL la funcția de consilier local. Cazul este, de asemenea, în cercetarea polițiștilor și așteptăm cât mai repede, să fie făcute publice rezultatele!", a scris Aladin Georgescu, președintele PSD Mehedinți, pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel