Război Rece în USL

bogdan-chirieac
bogdan-chirieac

PSD și PNL au ajuns precum URSS și SUA în timpul Războiului Rece: fiecare parte o așteaptă pe cealaltă să greșească, pentru a da lovitura nucleară.

Comisia de anchetă a președintelui Băsescu se dovedește o nucă tare pentru anul electoral 2014. PSD dorește ancheta parlamentară care ar putea deveni pentru Traian Băsescu, se speră, ce-a fost “Trofeul Calității” sau “Casa din Zambaccian” pentru Adrian Năstase. PNL, neîncrezător că PSD nu va avea propriul candidat la Cotroceni, respinge acest lucru, Traian Băsescu putând fi un sprijin important pentru candidatul PNL la prezidențiale.

Începând de astăzi, întrebarea nu mai este “dacă”, ci “când” se rupe USL. Cu siguranță, fenomenul nu se va întâmpla înainte de trecerea prin Parlament a bugetului. După aceea, nimic nu va mai fi sigur. Nu doar PP-DD-ul va fi o pradă pentru cele două partide mari, ci orice parlamentar va deveni important pentru formarea majorității. PC-ul, UNPR-ul și, probabil, UDMR-ul vor rămâne de partea PSD. PDL-ul și Traian Băsescu vor fi, probabil, de partea PNL. PNL-ul însuși va fi văzut ca o pradă de către PSD. Cele două tabere au forțe aproximativ egale, ba PNL va fi chiar într-o ușoară superioritate, dacă adăugăm și instituțiile de forță ce răspund în continuare la comanda lui Traian Băsescu. Cei 10 ani de epocă Băsescu se vor încheia într-un război total.

Orice reformă economică, administrativă sau socială se amână de facto, până în 2015…

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel